ULTIMUL TREN pentru Gruia Stoica. Pe 26 ianuarie, afaceristul află dacă merge sau nu la închisoare

12 Ian 2016 | scris de Mara Răducanu
ULTIMUL TREN pentru Gruia Stoica. Pe 26  ianuarie, afaceristul află dacă merge sau nu la închisoare

 Pledoariile finale au avut loc astăzi  la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Magistraţii instanţei supreme vor decide soarta afaceristului lui Gruia Stoica, acuzat de cumpărare de influenţă, dar şi soarta lui Doru Bostina, avocatul care a ar fi acceptat promisiunea de a încasa trei milioane de euro pentru a-i asigura proprietarului Grup Feroviar Român informaţii preţioase dintr-o licitaţie organizată în urmă cu doi ani de Compania de Energie Oltenia. Acest contract se derula pe câţiva ani şi valora peste 100 de milioane de euro.

Gruia Stoica susţine că este nevinovat. Mai mult, avocaţii lui susţin că înregistrarea ambientală nu este corectă. Ei spun că există suficiente voci ale unor specialişti care consideră că ceea ce a apărut la dosar ar fi o "probă contrafăcută", iar instanţa nu ar trebui să ia în calcul această variantă.

Avocaţii lui afaceristului Gruia Stoica îl descriu pe acesta ca pe un cetăţean cinstit, care a plătit impozite statului român de peste 200 de milioane de euro, dar şi ca pe un filantrop. Acestea sunt argumentele apărării prin care încearcă să obţină o achitare. 

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră