Când vor putea circula bucureştenii GRATUIT cu mijloacele de transport în comun

13 Iun 2016 | scris de Mara Răducanu
Când vor putea circula bucureştenii GRATUIT cu mijloacele de transport în comun

 

Ea a precizat că a avut mai multe întâlniri cu managementul RATB şi cu liderii de sindicat în legătura cu propunerea pe care a făcut-o. „Transportul public gratuit poate să devină o realitate şi de aceea am şi anunţat această măsură, dar nu înainte ca transportul public să se modernizeze“, a spus Firea, potrivit news.ro.  

Primarul ales al Capitalei a precizat însă că, până la momentul gratuităţii transportului public, trebuie îndeplinite alte sarcini: toate cele 1.000 de autobuze ale RATB să fie pe traseu, pentru că 330 sunt ţinute în autobază şi folosite pentru piese de schimb pentru autobuze din traseu; împreună cu Poliţia Capitalei, acolo unde se va putea, vom avea bandă unică pentru transportul în comun, pentru taxi şi salvări, toate autobuzele trebuie să fie curate, reparate şi cu controlori de trafic vigilenţi care să nu permită accesul persoanelor recalcitrante. 

„Prima propunere a mea a fost de a introduce gratuitate, pentru început, în orele de dinainte şi de după vârfurile zilei. Spre exemplu, într-o capitală europeană s-a constatat că este cel mai aglomerat între 8.15 şi 9.15 şi atunci municipalitatea a oferit gratuitate cu o jumătate de oră înainte de a începe vârful de trafic şi o jumătate de oră după acest vârf. Din discuţia pe care am avut-o la sfârşitul săptămânii trecute cu managerul RATB şi cu reprezentanţii sindicatelor, mi-au spus că este 100%  fezabil ceea ce propun eu, mai ales având în vedere faptul că veniturile RATB sunt structurate cam aşa: 30%  venituri proprii, din vânzarea biletelor, şi 70 la sută este aportul Primăriei Municipiului Bucureşti. Aş vrea să folosiţi aceste cifre şi să vedeţi că ce am propus nu este un plan fantezist", a declarat Firea.

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră