26 de morţi în tragedia de la clubul Colectiv. NUMĂR DE URGENŢĂ pentru informaţii referitoare la victime. Apel pentru donarea de sânge

31 Oct 2015
26 de morţi în tragedia de la clubul Colectiv. NUMĂR DE URGENŢĂ pentru informaţii referitoare la victime. Apel pentru donarea de sânge
Ministrul de Interne şi vicepremier, Gabriel Oprea, a declarat că sunt pînă acum 26 de morți în urma tragediei de pe Strada Tăbăcăriei din Bucureşti, de la clubul Colectiv.

Secretarul de stat Raed Arafat a precizat că 145 de persoane sunt internate în urma incendiului puternic care a avut loc vineri seară în clubul Colectiv din Capitală.

Astfel, el a spus că la Spitalul Floreasca se află 50 de persoane, în Spitalul de Arși — 27 de persoane, în Spitalul Elias — patru persoane, în Spitalul Militar — patru persoane, în Spitalul Sf. Pantelimon — trei persoane, în Spitalul Județean Ilfov — o persoană, Spitalul Sf. Ioan — nouă persoane, în Spitalul Bagdasar — 24 de persoane, în Spitalul Municipal — 16 persoane, în Spitalul Colțea — șapte persoane

Multe dintre victime sunt în stare gravă, intubate. 

n privința codului roșu, Raed Arafat a precizat că acesta se declară automat de ISU în situația în care numărul victimelor depășește capacitatea unităților de primiri urgență din București.

Ministerul Sănătății a făcut apel la donarea de sânge. Din cauza situaţiei create, spitalele sunt suprasolicitate în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, făcând apel către donatorii de sânge să se prezinte de sâmbătă dimineaţa pentru a dona.

Secretarul de stat Raed Arafat a spus că  a fost pus la dispoziţie numărul de telefon 021 2069291 pentru informații, mai ales că multe persoane decedate nu aveau acte asupra lor. Alte două numere de telefon pentru a afla informații despre tragedia de la clubul Colectiv: 021.313.06.05 și 021.312.25.47.
La intervenție au ajuns peste 60 de autospeciale de intervenție (ambulanțe, SMURD, mașini de pompieri, ATVM), precum și echipaje ale ISU București-Ilfov, alături de forțe ale poliției și jandarmeriei. Totodată, la fața locului a fost amplasat un spital mobil aparținând Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Incendiul a izbucnit, potrivit martorilor, din cauza unor artificii aprinse în timpul unui concert.



Alte stiri din Actualitate

Ultima oră