Telefonul copilului, 119. Număr unic de telefon pentru cazurile de abuz împotriva copiilor

07 Ian 2022 | scris de A.V.
Telefonul copilului, 119. Număr unic de telefon pentru cazurile de abuz împotriva copiilor

S-a înființat Telefonul Copilului- 119.

Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de șanse, Gabriela Firea, anunță că acest serviciu este disponibil non-stop și gratuit.

La telefonul copilului – 119, se va răspunde zilnic, 24 de ore din 24, şi este vorba despre un apel gratuit, deci o linie verde.
Cine poate să sune la 119?
Poate să sune un copil care se simte abuzat, traumatizat, neglijat, victimă a violenţei de orice tip, fizică sau emoţională, psihică.
De asemenea, şi o altă persoană care are cunoştinţă despre o astfel de situaţie, un prieten, un coleg, un vecin, un apropiat.
(….) pot fi luate în considerare şi apeluri de la persoane care cunosc şi nu pot trece nepăsătoare peste faptul că un copil se află într-o situaţie dificilă, într-o situaţie vulnerabilă. Mi se pare absolut normal ca şi noi, în România, să aplicăm metodele care dau succes în Uniunea Europeană şi numai, în întreaga lume, prin care copiii înşişi să poată anunţa situaţia în care se află, dar şi o altă persoană, inclusiv un cadru didactic„, a anunțat Firea, potrivit hotnews.ro.

STS a întreprins demersuri împreună cu Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) și cu operatorii publici de telefonie mobilă pentru asigurarea cadrului legislativ și a gratuității apelurilor, precum și pentru a facilita transmiterea datelor geografice care permit alocarea cazurilor pe fiecare centru județean.

În 2020 au existat peste 8.200 de copii victime ale violenţelor în familie sau în comunitate, iar în primele şapte luni ale anului 2021 peste 5.000 de copii au fost abuzaţi în familie sau în comunitate.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră