Ţara noastră va avea ÎNCĂ un NUMĂR DE URGENŢĂ, pe lângă 112

10 Iun 2015
Ţara noastră va avea ÎNCĂ un NUMĂR DE URGENŢĂ, pe lângă 112
Persoanele cu dizabilităţi de auz şi/sau vorbire vor putea să folosească numărul unic 113 pentru mesajele asociate apelurilor de urgenţă, conform unei legi care va intra în vigoare joi.

Legea nr. 132/2015 a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 401 din 8 iunie şi va intra în vigoare joi, scrie avocatnet.ro. Documentul prevede că persoanele cu dizabilităţi de auz şi/sau vorbire vor putea să folosească gratuit numărul unic 113 pentru SMS-urile asociate apelurilor de urgenţă.

Practic, un SMS asociat unui apel de urgenţă va fi considerat "orice mesaj scurt, transmis ulterior unui apel de urgenţă, privind aceeaşi situaţie de urgenţă, către Serviciul de urgenţă 112, de o persoană cu dizabilităţi de auz şi/sau vorbire înregistrată la administratorul SNUAU (Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă - n.r.), care necesită acţiunea agenţiilor specializate de intervenţie".

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră