Tânărul European al Anului 2021 este un student din Constanța

28 Mar 2021 | scris de A.V.
Tânărul European al Anului 2021 este un student din Constanța

Constănţeanul Constantin-Alexandru Manda, în prezent student la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, a câştigat titlul Tânărul European al Anului 2021, au anunţat, vineri, Schwarzkopf-Stiftung Junges Europa şi Forumul European de Tineret.

„În această dimineaţă, Schwarzkopf-Stiftung Junges Europa şi Forumul European de Tineret m-au anunţat drept câştigător al distincţiei Tânărul European al Anului 2021. Accept acest premiu cu profundă recunoştinţă şi îl dedic tuturor oamenilor alături de care am lucrat în ultimii 7 ani pentru a face o schimbare reală în sistemul educaţional românesc şi pentru a promova accesul liber la o educaţie de calitate pentru fiecare copil. Fără echipele alături de care am lucrat, rezultatele obţinute de-a lungul timpului nu ar fi putut fi posibile. Povestea nu se opreşte aici – investiţia în educaţie este o investiţie în viitor, singura şansă pentru a pune punct decalajelor sociale dintre comunităţi”, a scris Constantin-Alexandru Manda pe pagina sa de Facebook.

Tânărul este cunoscut în special pentru implicarea sa, în calitate de membru fondator şi preşedinte al Asociaţiei Elevilor din Constanţa, în respectarea drepturilor elevilor şi reformarea sistemului de învăţământ.

„Din 1997, Fundaţia Schwarzkopf, în cooperare cu Forumul European pentru Tineret, caută un tânăr european al anului în toate ţările Consiliului Europei: tineri care au învăţat să ia iniţiativa şi responsabilitatea, arătând că sunt pregătiţi să profite de oportunităţile timpului nostru pentru o coexistenţă paşnică într-o Europă a diversităţii. Granturile acordate – 5.000 de euro pentru un stagiu sau un proiect individual. Tânărul european al anului din acest an este Constantin-Alexandru Manda din România, care luptă pentru o educaţie justă şi egală pentru toţi copiii. În 2013 a fondat Asociaţia Elevilor din Constanţa, care reprezintă drepturile elevilor din România. A militat pentru respectarea dreptului fundamental la burse mai întâi în Constanţa, apoi în toată România: impactul acţiunilor sale nu este doar local, ci şi la nivel naţional. A convins guvernul român să acorde o bursă minimă elevilor, iar guvernul a investit circa 110 milioane euro din bugetul naţional pentru acest lucru”, reiese dintr-un comunicat de presă transmis de Schwarzkopf-Stiftung Junges Europa.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră