MAE confirmă: O româncă, printre cei 13 studenți Erasmus morți în cumplitul accident din Spania (VIDEO)

21 Mar 2016 | scris de Veronica Micu
MAE confirmă: O româncă, printre cei 13 studenți Erasmus morți în cumplitul accident din Spania (VIDEO)

 

Veronica Matcovici avea doar 23 de ani și făcea un master în Geografie. Din luna februarie, după ce primise o bursă Erasmus, studia la Barcelona.

___________________________

În total, 13 tineri au murit după ce autocarul în care se aflau s-a răsturnat și s-a ciocnit cu un alt vehicul pe o autostradă în apropierea localităţii Freginals, provincia Tarragona, nord-estul Spaniei. Alte 44 de persoane au fost rănite.

Ministerul Afacerilor Externe anunţă cu profund regret decesul unei studente de cetăţenie română în accidentul de autocar care a avut loc duminică, 20 martie 2016, se precizează într-un comunicat MAE.

Decesul cetăţeanului român a fost confirmat de autorităţile spaniole în cursul nopții trecute, ca urmare a procedurilor complexe de identificare a victimelor.

Imediat după producerea accidentului la 20 martie 2016, Consulatul General al României la Barcelona a contactat în regim de urgenţă autorităţile spaniole şi o echipă mobilă a oficiului consular s-a deplasat la locul accidentului în Freginals, la morga din Tortosa la care au fost transportate persoanele decedate, precum şi la Centrul de Management al Crizei constituit de autorităţile locale.

Reprezentanţii oficiului consular au discutat cu directorul teritorial al Protecţiei Civile, primele informaţii oferite de autorităţile spaniole referindu-se strict la cetăţenia persoanelor rănite în accident, printre care nu se aflau şi cetăţeni români, subliniază MAE.

60 de tineri, bursieri Erasmus de diverse naționalități, se întorceau de la un festival din Valencia când autocarul în care se aflau s-a răsturnat şi s-a ciocnit apoi cu un alt vehicul în apropiere de orașul-port Tarragona.

Șoferul a pierdut controlul asupra volanului, apoi autocarul s-a izbit de zona mediană, s-a răsturnat și s-a ciocnit cu un autovehicul de pe sens opus.

Ministrul de Interne al Cataloniei, Jordi Jané, a confirmat că persoanele decedate sunt femei cu vârste cuprinse între 22 și 29 de ani.

Șoferul a supraviețuit accidentului și a fost dus la poliție, pentru a fi interogat.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră