STS, reacţie în cazul Condrea. Cum justifică dialogul dintre martorul cheie şi operatorii de la 11

28 Iun 2016 | scris de Mara Răducanu
STS, reacţie în cazul Condrea. Cum justifică dialogul dintre martorul cheie şi operatorii de la 11

”Sunt false afirmațiile apărute în spațiul public potrivit cărora STS nu ar fi furnizat apelantei înregistrările complete ale convorbirilor făcute prin 112. Pentru corecta și completa informare a opiniei publice, alături de copia scrisorii oficiale ce a fost trimisă solicitantei, atașăm cele patru fișiere audio. Durata cumulată a celor patru înregistrări este de 10 minute și 58 de secunde. Din cauza suprapunerii în conferință a convorbirii apelantei cu dispecerii, timpul real al întregului dialog este de 4 minute și 31 de secunde. Aceste înregistrări cuprind, în parte, secvenţele de dialog, suprapuse sau distincte, avute de apelantă cu fiecare dintre autorităţile implicate în gestionarea situaţiei”, se arată în comunicatul STS.

"Numai primul operator 112 din convorbire este angajatul STS, ceilalţi dispeceri aparţinând agenţiilor de intervenţie şi nu instituţiei noastre. Modul în care aceştia au condus dialogul şi au gestionat cazul nu intră în responsabilitatea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale. Menţionăm că operatoarea STS a colectat toate informaţiile referitoare la urgenţă în 50 de secunde, iar cazul a fost transferat celor în drept care au purtat, în continuare, dialogul cu apelanta", se mai arată într-un comunicat de presă al STS.

Apelul la numărul de urgență 112 al Gabrielei Pelin, femeia care a ajuns prima la locul accidentului în care și-a pierdut viața Dan Condrea, a fost difuzat în premieră la emisiunea Sinteza zilei, de la Antena 3. Pe înregistrare se aude cum femeia anunță dispecerii 112 în legătură cu accidentul la care abia ajunsese și le dă primele informații. ”Accident la Corbeanca, spre Buftea. Nu mai mișcă. A intrat într-un copac cu mașina și s-a făcut praf. Nu mai mișcă (...) Nu poți să-l atingi (...) ”, spunea Gabriela Pelin la telefon, în timp ce dispecerii discută dacă locul accidentului ține sau nu de Sectorul 1 al Capitalei.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră