Stelian Fuia, fost ministru al Agriculturii, a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare

29 Iun 2016 | scris de Cristi Ionescu
Stelian Fuia, fost ministru al Agriculturii, a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare

Fostul ministru al Agriculturii Stelian Fuia a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la trei ani de închisoare cu executare. Magistrații au redus cu un an pedeapsa aplicată lui Fuia prin decizia din 2015 a Curții de Apel București.

De asemenea, ÎCCJ a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de trei ani de închisoare aplicată inculpaților Daniel State, cumnat al lui Fuia, Dragoș Alin Paraschivoiu, director la o societate specializată în agricultură, și Constantin Oprișan, executor judecătoresc, pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani. Cei trei primiseră câte trei ani cu executare prin decizia Curții de Apel București.

ÎCCJ a înlăturat măsura confiscării de la cei patru inculpați a sumelor de câte 60.987,50 lei și a ridicat sechestrul instituit pe bunurile imobile aflate în proprietatea precum și asupra sumelor de bani existente în conturile bancare ale acestora deschise la unitățile bancare din România.

Potrivit DNA, Stelian Fuia, în calitate de director la Stațiunea Fundulea (în perioada 1 martie 2005 — 15 decembrie 2007), în înțelegere cu Daniel State, Dragoș Paraschivoiu și Constantin Oprișan, a omis îndeplinirea unui act de serviciu, respectiv nu a efectuat demersuri pentru prezentarea documentelor din care rezulta că proprietar al unor bunuri era statul român, în cadrul unei proceduri de executare silită derulate în perioada mai — decembrie 2005, fapt ce a condus la scoaterea ilegală, prin procedură de licitație, a respectivelor imobile din patrimoniul statului.

Prejudiciul adus statului român și nerecuperat este de peste 1,6 milioane lei, echivalent a aproape 360.000 euro.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră