Avocaţii lui Sorin Oprescu, plângeri la CEDO: Se simte în continuare torturat psihic

18 Oct 2015
Avocaţii lui Sorin Oprescu, plângeri la CEDO: Se simte în continuare torturat psihic
Avocatii lui Sorin Oprescu merg mai departe cu plângerile împotriva sistemului şi ajung la CEDO. Apărătorul fostului primar a anunţat că, în perioada următoare, plângerea privind sistemul de detenţie va fi transmisă forurilor europene, informează B1 TV. Avocatul susţine că Oprescu este supus unei torturi psihice şi a sesizat instanţa în legătură cu medicul şi şeful Arestului Central, după ce în celula edilului suspendat au fost făcute verificări şi s-au găsit fiole de insulină.

”Este stabilizat în acest moment, însă se simte în continuare torturat psihic tocmai prin acțiunile pe care le-au întreprins cei de la Arestul Central până acum în cele cinci săptămâni de când e arestat. Este doctor și tocmai dânsul nu are aceasta posibilitate prin acțiune făcute de cei de aici, pe care noi le-am reclamat și concentrat și într-o plângere la CEDO”, a declarat avocatul.

Apărătorii susţin că la injecţiile cu insulină este folosit acelaşi ac pentru toţi arestaţii. Iar primarul suspendat al Capitalei a ajuns să se trateze singur în arest pentru că uneori trec şi două ore până când un asistent vine să se ocupe de el.

”Acel stilou cu care își injectează insulina nu mai e la Oprescu, e în cabinetul medical, iar aparatul cu care se măsoară glicemia era prevăzut cu un ac și el, iar cei de aici au în dotare un singur astfel de instrument fără să aibă posibilitatea să schimbe acul. E o problemă. Starea sa de sănătate s-a agravat prin faptul că de la două doze de insulină pe care le avea ca medicamentație înainte de încarcerare, acum a ajuns la șase doze pe zi. E un lucru grav”, a mai spus acesta.  Oprescu este nemulţumit şi de faptul că poliţiştii i-au confiscat două flacoane de insulină în urma unor percheziţii realizate în celula sa. Avocaţii săi cataloghează atitudinea conducerii drept abuzivă pentru că, în cazul unei crize, tratamentul trebuie administrat pe loc.  

Celula lui Sorin Oprescu perchezitionata

Celula lui Sorin Oprescu din arestul Capitalei a fost percheziţionată. Potrivit avocatului, edilului suspendat i-au fost luate toate medicamentele, dar şi dozele de insulină. Surse din cadrul politiei au explicat că în celula lui Oprescu nu au fost găsite şi alte medicamente, în afară de insulină. Poliţiştii vor să ştie dacă primarul suspendat şi-a administrat singur medicaţia.

Iata ce se precizeaza in comunicatul Politiei Romane:

"În data de 15.10.2015, orele 19.40, existând suspiciunea că într-o cameră de reţinere din cadrul Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă sunt deţinute ilegal medicamente, a fost efectuată o percheziţie, ocazie cu care asupra unei persoane privată de libertate au fost găsite două flacoane de insulină injectabilă, ce au fost ridicate, urmând a fi luate măsurile legale.

Facem precizarea că alte bunuri sau medicamente nu au fost ridicate şi că administrarea tuturor medicamentelor pentru persoana în cauză se face exclusiv la recomandarea şi sub supravegherea unui medic sau asistent din cadrul Cabinetului Medical ce deserveşte Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă. În legătură cu cele constatate, vor fi efectuate verificări pentru lămurirea tuturor aspectelor."

De ce este acuzat Oprescu

Potrivit DNA, în perioada 2013-2015, un grup bine organizat, la care a aderat și Sorin Oprescu, a înființat în administrația locală din municipiul București un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească anumite contracte din partea instituțiilor publice aflate în subordinea primarului trebuiau să remită o parte din profitul brut realizat din execuția acelora, cu titlu de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului primarului. Astfel, executantul păstra pentru sine între 30% și 33% din profitul brut, iar diferența era remisă funcționarilor din cadrul aparatului primarului municipiului București, cu titlul de mită, un procent de 10% din valoarea contractului fiind cerut pentru Oprescu. Concret, membrii grupului, persoane cu funcții de conducere din cadrul a două instituții publice din subordinea primarului municipiului București, facilitau câștigarea contractului, vorbeau cu angajații din subordine să accepte documentația de atribuire, precum și să aprobe și să dispună efectuarea plății facturilor emise de firmele respective foarte repede față de momentul facturării, totodată solicitând sume de bani pentru persoane cu funcții de conducere în aparatul primarului municipiului București, precum și pentru primar", preciza DNA.

Pe 5 septembrie, Sorin Oprescu ar fi primit la locuința sa din Ciolpani suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, director al Centrului Cultural Palatele Brâncovenești, bani care ar proveni, conform DNA, din acte de corupție.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră