Sorcova, vesela...

28 Dec 2020 | scris de Marian Nazat
Sorcova, vesela...

Plecam cu Sorcova  în ultima  zi a anului taman când se îngâna ziua  cu noaptea, într-un amurg  violaceu-bocnă, cât să visezi nestingherit la  depărtările de basm ale groenlandelor și antarctidelor de care auzisem  pe te miri unde. Ne încotoșmăneam în țoalele cele mai groase și călcam anevoie troienele ce ne ajungeau până la brâu. Eram trei țânci - eu, Floricica (vară-mea) și Marcel (prietenul de peste timpuri), fiecare cu un mănunchi de  nuielușe magice, împodobite la vârf cu crenguțe de busuioc uscat, legate cu ață roșie. O luam din „Vale”, de la  muma (mama bunicului matern), ca mai apoi să încheiem cu colindatul prin dreptul Poștei. Satul moțăia în întuneric, nu venise încă electrificarea  să-l împingă la lumină, însă în casele islăzenilor pâlpâiau lămpile cu gaz (ma-marea îi zicea „lambă”, și nu numai ea). Muma aproape că orbise (sau așa îmi aduc aminte acum), ne pipăia  obrazul îmbujorat de la ger cu degetele ei noduroase și pomite și întreba ai cui suntem. Noi răspundeam ca la școală, deși nu-i călcaserăm  pragul.  „Eu sunt fata  lu' Mitică Oancea”, o lămurea Floricica, iar „eu, băiatul lu' Paul Cone”, urma la rând Marcel. Nu mai aveam nicio scăpare, toți ochii mă fixau de data asta pe mine. „Sunt băiatul Florinii lu' Florache Oancea”, turuiam dintr-o  suflare,  cu inima bubuindu-mi de emoție și de oarecare rușine. Deh, eu eram doar al mamei, adică „băiatul Florinii lu' Florache Oancea din Islaz.” (Alteori, în gospodăriile străine, discuțiile se aprindeau și se colorau pitoresc. „Hai, fa, care Mitică?”  își iscodea  nora vreo soacră nedumerită. „Ăla care o ține pe Vergina lu' Bodârcă, fe, ăia  din «Deal», că aveați pământ împreună la «Țelină»”, o deslușea femeia mai tânără, una bondoacă și negricioasă. Altcineva nu-l dibuia pe Paul Cone. „Bre, da' te-ai ramolit rău de tot. Șade gard în gard cu Pandele Cone, ăla de la CEC, și e șofer  pe Buceag, la gospodărie, ce naiba?” își  boscorodea bâtul câte un nepot repezit în grai. Și mi-a rămas în minte modul în care localnicii ne luau la refec ca să ne afle neamurile: „A lu' cine ești tu, puță ?” ori „A lu' cine ești tu, fatălică?” Îmi este adesea dor de chipurile, de  expresiile și gesturile țăranilor  aceia de demult, aspri și duioși deopotrivă...) „Ia, mă, să vă vedem și noi ce știți să urați !” ne încerca unchiul Dumitru, fratele lui tata-mare. Și începeam cu avânt, cu vocile noastre pițigăiate:

          „Sorcova, vesela,

          Să trăiți, să-mbătrâniți,

          Ca un păr, ca un măr...”

          „Cine e, mă, șefu, ăla cu banii ?” se arăta curioasă gazda. „Eu, unchiule!” bâiguiam, fiind cel mai mare dintre  urători. „Bine, mă, luați trei franci”, se prelingea aceeași voce și bătrâna rudă îmi întindea moneda, pe care o vâram  cu încetineală în buzunar. Voiam s-o  privesc nițel și să-i simt căldura aceea frisonantă în podul palmei gracile și transpirate. Deja mă închipuiam cumpărând de la Roșoiu, de pe „șușaua mare”, biscuiți, eugenii, turtă dulce, rahat cu cacao și spirale... De acolo o tuleam mai departe, spre „Vadu' Boului”, la tanti Aurica (sora mamei), care ne aștepta dimpreună cu moș Paraschiv (cu mustățile lui stufoase și îngălbenite de tutun) și cu ceilalți membri ai familiei - șase la număr. Mirosea a cozonac la ei, și a carne friptă, și a „burdan”[1], și a cârnați prăjiți, și a mațe umplute[2], și a piftie, deja mi se  lungiseră  urechile de foame, dar umblatul cu colindul nu se isprăvise. Din odaia neîncălzită, de la drum, răzbătea parfum ademenitor de gutui și iarăși înghițeam în sec... De sub patul acoperit cu macatul scos de la naftalină în Ajunul Crăciunului se ițea botișorul umed al câte unui mieluț abia fătat, behăind plângăcios și mijindu-și ochișorii blânzi, speriați dintr-odată de vacarmul din jur...  „Bă,  voi ați uitat vorbele  de la Sorcovă !” ne necăjea unchiul Ștefan. Atât ne trebuia ca să ne pornim ca o moară stricată:

          „... Ca un fir de trandafir,

          Tare ca piatra,

          Iute ca săgeata...”

          Opream  și pe la tușa Tena Bulmez, și pe la nea Vică Oancea, sau pe la tușa Floarea Gruia, ori pe la  Mircea Cone, directorul școlii de lângă sfatul popular (cuvântul „primărie” dispăruse brusc din limbajul epocii!), fost student al lui Blaga, la Cluj, la Filologie.  (Mărturisesc azi, gata, gata să intru pe gârliciul senectuții, că „Domnul Mircea Cone” îmi inspira un respect mai dihai ca preotul, dumnealui părându-mi-se un fel de nepământean într-o mulțime de clăcași sărmani, o făptură cu aură divină, ca orice  om al cărții, al învățăturii de odinioară. Iar când îi deschideam ușa și mă apropiam să-l sorcovesc, mi se înmuiau picioarele, nici în biserică nu simțeam o asemenea toropeală presărată cu ace de gheață...) Ne lătrau câinii priponiți în lanț și, de sus, din înalturile cerului, o lună rotundă ca un gălbenuș de ou de rață ne zâmbea precum  o  măicuță grijulie  și iubitoare. Liniile satului răsunau de acioile și clopotele urătorilor, de glasurile prichindeilor prinși în datina străveche a purtării, din obor în obor, a gândului curat și răspânditor  de bucurie, de speranță.

           Spre miezul nopții ne întorceam în casa bunicului  și terminam Sorcova. Pe masa gătită sărbătorește stătea neapărat o  cană mare umplută cu vin roșu și „păruțul” ce trecea, mereu plin, de la unul la altul, ca un ritual al armoniei. Obosiți și storși  de vlagă silabiseam anevoie ultima  noastră urare:

          „... Tare ca fierul,

          Iute ca oțelul.

          La Anul și La Mulți Ani!”

           Parcă a fost adineauri. Pe  ulița copilăriei, câteva case sunt părăsite,  în altele mai zărești doar umbrele oamenilor vânjoși  de altădată. S-a așternut întunericul, iar în curțile largi s-a înstăpânit tăcerea fără de leac. Niciun copilandru nu se zărește să vestească anul ivit în tindă. Dispar nu numai oamenii trecutului recent, ci și tradițiile strămoșești, Dumnezeu să ne ierte!   Poarta alor mei e încuiată pe vecie, iar dincolo de gard au năvălit  buruienile  și uitarea. Moartea.

           Ce devreme se face târziu,  uneori, în viață...

 


[1] Tobă

[2] Un fel de caltaboș

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră