Şoferii români care încalcă regulile rutiere pe teritoriul altor state, NU MAI AU SCĂPARE! Ce Ordonanţă a aprobat Guvernul

19 Aug 2015
Şoferii români care încalcă regulile rutiere pe teritoriul altor state, NU MAI AU SCĂPARE! Ce Ordonanţă a aprobat Guvernul
Guvernul a aprobat miercuri o Ordonanţă prin care se stabileşte că Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculari Vehicule (DRPCIV) va acorda acces automat la datele privind vehiculele, proprietarii sau deţinătorii vehiculelor pentru autorităţile din UE, din Elveţia, sau dintr-un stat terţ care are încheiat un acord în acest sens cu Uniunea Europeană. Totodată, DRPCIV va avea acces, reciproc, la datele din sistemul de evidenţă apartinând acestor state, se arată în comunicatul Guvernului.  

Potrivit Executivului, acest sistem transfrontalier de schimb de informaţii, „va contribui la îmbunătăţirea siguranţei rutiere pe teritoriul României şi la aplicarea unui tratament nediscriminatoriu în ceea ce priveşte persoanele nerezidente care comit încălcări ale normelor rutiere.  (..) Cel mai important impact social preconizat este diminuarea numărului de victime ale accidentelor rutiere, reducerea numărului de persoane decedate în accidentele rutiere şi scăderea numărului de accidente cu consecinte grave", mai precizează sursa citată. 


Noi reguli pentru amendarea şoferilor care încalcă normele rutiere în alte state 

Legea ce permite identificarea şi sancţionarea şoferilor care încalcă regulile de circulaţie atunci când circulă cu maşinile prin alte state ale Uniunii Europene va fi modificată, potrivit unui proiect de act normativ iniţiat de Ministerul Afacerilor Interne (MAI).  Măsura vine în condiţiile în care, în primăvara acestui an, europarlamentarii au schimbat cadrul legislativ aplicabil în UE. Regulile schimbului de informaţii, între statele membre UE, referitoare la infracţiunile rutiere au fost stabilite, la nivel european, în 2011, iar România le-a transpus în legislaţie prin Legea nr. 5/2014, notează avocatnet.ro.

MAI a lansat în dezbatere publică un proiect de modificare a Legii nr. 5/2014 în cursul lunii iulie. Acesta prevede, printre altele, că schimbul de informaţii privind şoferii care încalcă regulile de circulaţie vor fi aplicabile inclusiv pentru Regatul Unit, Irlanda,Danemarca şi Elveţia.

Proiectul de lege prevede că autorităţile române nu vor mai trimite amenzile la domiciliu atunci când nu primesc răspuns, după una sau mai multe încercări, şi nici atunci când datele din sistem n-au permis, la o solicitare anterioară, contactarea şoferilor.
 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră