Singura soluţie prin care se poate face dreptate în cazul violului de la Vaslui!

22 Iul 2015
Singura soluţie prin care se poate face dreptate în cazul violului de la Vaslui!
Societatea noastră e precum Frumoasa din Pădurea Adormită, care se trezește periodic, pentru a-și hrăni conștiinţa, și-apoi alunecă înapoi, în somn. Acel somn al naţiunii care naște monști. Așa cum alţii nu cred în arestările de vineri seara, eu nu cred în petiţiile prin care se cere lipsirea de libertate a cuiva. Orice acuzaţii i s-ar aduce. Avem legi pe care, într-un stat de drept, așa cum pretindem că suntem, trebuie să le respetăm! Nu putem cere să se facă dreptate și justiţie, acţionând injust și în afara legii.

Nesocotirea legilor și încercarea de subminare a puterii judecătorești conduc la anarhie, oricât de democratică ar părea, la prima vedere, exprimarea voinţei poporului, prin colectarea de semnături online. Ȋnainte de cazul de la Vaslui, în România au fost mai multe întâmplări similare. Dovezi că legile sunt strâmbe, iar aplicarea lor duce la apariţia unor nedreptăţi evidente. Momente importante, în care societatea a dormit. Şi n-a avut nicio reacţie.

A ucis și violat o fetiţă și a făcut doar 8 ani de închisoare

La 18 octombrie 2005, Robert Ciobanu a ucis-o pe Larisa Chelaru, o fetiţă de 8 ani din Lunca Cetăţuii (Iaşi). A sugrumat-o de două ori. Apoi, vreme de 73 de zile, a ţinut cadavrul copilei ascuns, în apropiere de casa lui. A fost reţinut de poliţie pe 29 decembrie 2005 şi acuzat de omor şi viol. Trupul neînsufleţit al fetiţei a fost găsit din întâmplare, în aceeaşi zi, în tomberonul de lângă bloc. Ȋn decembrie 2006, Robert Ciobanu a fost condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare. La 1 februarie 2014 însă, odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod Penal, Robert Ciobanu a solicitat, iar judecătorii Tribunalului Iaşi au admis înlocuirea pedepsei de 20 de ani cu „măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o durată de 15 ani.”

La 20 septembrie 2014, Tribunalul Brăìla a dispus eliberarea lui Robert Ciobanu, după ce acesta a executat 8 ani de închisoare. Adică, așa cum prevede legea, jumătate din noua pedeapsă stabilită de Tribunalul Iași. Societatea nu a avut nicio reacţie.

Pedofil spaniol, judecat sub control judiciar permisiv

Ȋn noiembrie 2014, Blasco Arturo Garzan (51 ani), cetăţean spaniol, a fost reţinut de poliţiștii din Constanţa și acuzat că a întreţinut acte sexuale cu un adolescent de 15 ani ce era instituţionalizat într-un centru de plasament din oraș. Spaniolul  îl întâlnise în 2013 pe băiatul care cerșea în fața unui supermarket din oraș și, câteva zile la rând, i-a oferit acestuia mâncare și bani. Apoi, l-a luat la el acasă, spunându-i că vrea să aibă grijă de el. La schimb, l-a convins să accepte partide de sex.

Judecătoria Constanţa, iar apoi Tribunalul Constanţa au respins, ca neîntemeiată, propunerea procurorilor de luare a măsurii arestării preventive faţă de Blasco. Judecătorii au dispus doar luarea măsurii controlului judiciar, acesta fiind obligat să nu depăşească limita teritorială a municipiului Constanţa decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de drepturi şi libertăţi şi să nu se apropie de sediul Centrului de Plasament „Ovidiu“ Constanţa, de victimă sau de vreun alt minor instituţionalizat în centrul de plasament.

La 20 februarie 2015, Blasco Garzaran a fost trimis în judecată, în stare de libertate, pentru comiterea infracţiunii de act sexual cu minori. Ȋn martie, Judecătoria Constanţa i-a înlocuit inculpatului obligaţia de a nu părăsi Constanţa cu obligaţia de a nu părăsi teritoriul României și a încuviinţat ca, în perioada 11.03.2015 – 25.03.2015, acesta să se deplaseze în Spania. Nici în acest caz, societatea nu a avut vreo reacţie.

Pedofil condamnat la doar 6 ani de închisoare

Ȋn martie 2015, Reerink Dirk Hendrik (56 ani), cetăţean olandez, a fost reţinut de poliţiști, sun acuzaţia de acte sexuale cu minori. Reerink închiriase un apartament în Sibiu, unde aducea băieţi, pe care îi păcălea că îi învaţă să lucreze pe computer. Ȋn realitate, au descoperit anchetatorii, bărbatul întreţinea cu ei relaţii sexuale, oferindu-le în schimb bani (între 20 de lei și 100 de euro), haine, mâncare sau scurte sejururi prin ţară. Doi dintre copiii audiaţi de anchetatori, ambii în vârstă de 12 ani, au recunoscut că primeau bani pentru a face sex cu bărbatul de 56 de ani. La 2 aprilie 2015, olandezul a fost trimis în judecată pentru act sexual cu un minori și pornografie infantilă prin sisteme informatice.

La 8 iulie a.c., Tribunalul Sibiu l-a condamnat pe Reerink Dirk la doar 6 (șase!) ani de închisoare, obligându-l să plătească celor doi copii câte 10.000 lei, cu titlu de daune morale. Societatea nu a avut nicio reacţie.

Acuzaţi de crimă și lăsaţi în libertate

Ȋn seara zilei de 23 februarie a.c., Marcela Stoian (40 de ani), mamă a două fetiţe, a fost găsită moartă, într-o baltă de sânge, la marginea unei uliţe din localitatea Grădiștea (Brăila). Trei zile mai târziu, poliţistii au reușit să-i identifice pe suspecţi: patru tineri de etnie romă din localitate, cu vârste cuprinse între 18 și 27 de ani: Mocanu Ionuţ, Mocanu Marcel, Baboi Radu și Mocanu Valentin Ciprian. Cei patru au recunoscut comiterea crimei și au participat la reconstiuire. La 27 februarie, ei au fost duși de anchetatori la locul crimei și au arătat cum au omorât-o pe femeie.

Mocanu Ionuţ, Mocanu Marcel, Baboi Radu și Mocanu Valentin Ciprian au stat în arest preventiv până la data de 26 iunie, când Curtea de Apel Brăila a dispus eliberarea lor, sub control judiciar.

Ca și în cazul de la Vaslui, cei patru suspecţi de omor sunt consăteni cu familia victimei. Locuiesc la doar câteva case distanţă și se întâlnesc pe uliţă cu soţul și fetiţele victimei. Societatea nu a avut nicio reacţie.

Vreţi să se facă dreptate în cazul de la Vaslui?

Astăzi, societatea  își îndreaptă furia și spriritul critic spre doi judecători din Vaslui, care n-au făcut decât să aplice legea. Așa proastă cum e ea, pentru că alte instrumente de lucru puterea judecătorească nu are. Pentru mass-media e complicat să le explice oamenilor că legile au lacune; educaţia juridică nu face nici rating și nici trafic. Ȋnsă lapidarea a doi judecători nu va rezolva problemele societăţii. Legile strâmbe vor rămâne, iar cazul de la Vaslui se va repeta, într-un viitor apropiat. Ȋn timp ce societatea va cădea din nou în vis.    

Vreţi să se facă dreptate în cazul de la Vaslui? Cereţi revizuirea celor două Coduri: Codul Penal și Codul de Procedură Penală! Cereţi pedepse mai mari pentru infracţiunile contra libertăţii şi integrităţii sexuale, pentru viol și pentru acte sexuale cu minori. Cereţi revizuirea condiţiilor în care pot fi dispuse liberarea sub control judiciar, dar și liberarea condiţionată. Cereţi ca dosarele ce au ca obiect astfel de infracţiuni să fie judecate cu celeritate, așa încât inculpatul să nu mai poată avea câștig de cauză la CEDO, unde reclamă că a stat în arest preventiv o mie de ani!

Cereţi revizuirea legilor! Cereţi asta parlamentarilor care mimează acum solidaritatea de caz, uitând că ei sunt sursa problemei și că au votat două Coduri pline de bube.

Ȋn lipsa acestor cereri, prin orice altceva veţi face, nu veţi obţine decât o soluţie punctuală (și probabil injustă), care nu va rezolva marea problemă de fond.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră