Sfaturile UBER pentru Anul Nou! Tarifele s-ar putea tripla!

30 Dec 2016 | scris de Sebastian S. Eduard
Sfaturile UBER pentru Anul Nou! Tarifele s-ar putea tripla!

Compania UBER a postat pe pagina sa câteva sfaturi cu privire la cei care vor să beneficieze de serviciile sale în noaptea de Anul Nou.

„Peste tot în lume, noaptea dintre ani este una dintre cele mai aglomerate pentru Uber! În astfel de momente cu cerere excepțional de mare folosim tarifarea dinamică: sistemul aplică un algoritm care crește în timp real prețurile. Tariful dinamic se aplică în perioadele în care numărul de cereri este mai mare decât numărul de mașini disponibile, pentru a încuraja un număr cât mai mare de șoferi parteneri să devină activi pe platformă și pentru a ne asigura, în același timp, că tu găsești o mașină atunci când ai nevoie, chiar dacă la un tarif mai mare.
Cu atât de mulți oameni ieșiti să celebreze noul an, ne așteptăm ca tarifele să fie mai mari din cauza cererii ridicate. Anul trecut de Revelion, de exemplu, tariful dinamic mediu a fost de 5 ori mai mare în perioadele de vârf (între 20:00 și 22:30 și respectiv între 3 și 5 dimineața), iar cel mai mare tarif dinamic a fost de 8 ori mai mare decât tariful obișnuit.”, arată un articol al companiei...

Uber formulează si câteva sfaturi

Evită orele de vârf!
Anul trecut, în București, cererea cea mai mare și, implicit, cele mai mari tarife, au fost între 20:00 și 22:30, precum și între 3 și 5 dimineața, cu perioade în care tarifele au crescut și de 8 ori. Fii primul care ajunge la petrecere și / sau ultimul care pleacă pentru a evita să călătorești în orele cele mai aglomerate! Revelionul trecut, de exemplu, cererea mare s-a menținut pe tot parcursul nopții, însă în afara orelor de vârf tariful dinamic a fost mai redus (de exemplu, între 23:00 și 00:00, tariful dinamic a fost de 1.3 ori mai mare decât cel obișnuit).

Tariful dinamic se va aplica automat și în acest an, însă va depinde de cerere și de disponibilitatea mașinilor pe platforma Uber!

Informează-te înainte să pleci
Verifică estimarea tarifului înainte de a comanda o mașină pentru a nu avea surprize mai puțin plăcute la finalul cursei.

Împarte tariful cursei cu prietenii tăi
Începe petrecerea mai devreme împărțind un Uber cu prietenii tăi și puteți împărți și tariful cursei direct din aplicația Uber. Folosind opțiunea de împărțire a tarifului (Fare Split) din aplicația Uber, vei împărți în mod egal tariful cursei tale cu prietenii alături de care călătorești.

Asigură-te că te urci în mașina pe care ai comandat-o
Noaptea de Revelion va fi aglomerată, așa că îți recomandăm să confirmi cu grijă șoferul tău partener, precum și mașina în care te urci. Verifică de două ori în aplicație modelul mașinii și numărul de înmatriculare al acesteia înainte de a urca în Uber, și asigură-te că mașina este condusă de șoferul partener înregistrat în aplicație.

Mai multe despre sfaturile Uber AICI.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră