Sex și bani pentru promovarea examenelor. Nevasta lui Frunzăverde a prezentat demisiile profesorilor șpăgari de la Universitatea "Eftimie Murgu" din Reșița

17 Iul 2015
Sex și bani pentru promovarea examenelor. Nevasta lui Frunzăverde a prezentat demisiile profesorilor șpăgari de la Universitatea
Senatul Universității "Eftimie Murgu" din Reșița s-a întrunit în ședință extraordinară, ieri, pentru a se lua o hotărâre cu privire la soarta instituției de învățământ.

Totodată, Senatul a luat la cunoștință de demisiile din UEM Reșița, "prezentate membrilor Senatului de doamna rector, prof. univ. dr. ing. Doina Frunzăverde, a următoarelor patru cadre didactice: prof. univ. dr. Marian Mihăilă, conf. univ. dr. Florin Franț, conf. univ. dr. Irina Oriol și lector univ. dr. Mihai Vișan."

La data de 9 iulie 2015, a avut loc un număr de 18 percheziții la UEM Reșița şi la locuinţele unor profesori de la această unitate de învăţământ, suspectaţi că au luat între 300 şi 400 de euro de la studenţi pentru promovarea unor examene.

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis atunci un comunicat în care preciza că: "Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică (...) efectuează cercetări într-o cauză penală având ca obiect săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu, fals intelectual, luare de mită şi dare de mită săvârşite de către cadre didactice universitare şi studenţi, constând în condiţionarea promovării examenelor de primirea unor sume de bani, chiar şi în condiţiile în care studenţii nu se prezentau la examen, precum şi în tranzacţionarea unor lucrări de licenţă elaborate/susţinute în anii anteriori contra unor sume de bani percepute de la cursanţi cuprinse între 300 – 400 euro pe lucrare."

Prodecanul Facultăţii de Stiinţe Sociale i-a promis unei studente, investigatoare sub acoperire, că o va ajuta să promoveze examenele în schimbul unor favoruri sexuale.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră