CAZUL VIOLULUI DE LA VASLUI. Ce a decis Inspecţia Judiciară în cazul judecătorilor implicaţi în dosarul de viol

17 Sep 2015
CAZUL VIOLULUI DE LA VASLUI. Ce a decis Inspecţia Judiciară în cazul judecătorilor implicaţi în dosarul de viol
Inspecția Judiciară (IJ) nu a promovat acțiune disciplinară în cazul judecătorilor implicați în dosarul de viol de la Vaslui. În urma verificărilor, IJ a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii privind exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, potrit agerpres.ro.  Potrivit oficialilor IJ, în cazul judecătorilor care au dispus eliberarea tinerilor acuzați de viol s-au efectuat verificări ca urmare a unei sesizări înaintate de șeful CSM la 23 iunie și că față de aceștia s-a început cercetarea disciplinară în 24 iulie. Reamintim faptul că cei şapte tineri din Vaslui care au violat  o fată din localitatea Munteni, Vaslui au fost iniţial puşi în libertate sub control judiciar. 

În urma administrării de probe și analizării actelor din cauză s-a dispus de către inspectori, în 2 septembrie, soluția de respingere, nefiind promovată acțiune disciplinară către Secția de judecători a CSM, deoarece s-a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute la art. 99. lit. t din Legea 303/ 2004 constând în exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență.

Inspecția Judiciară a cerut, în luna august, sancționarea disciplinară a procurorului Ingrid Botezatu, procurorul de ședință care nu a făcut contestație în cazul eliberării din arest a tinerilor din Vaslui acuzați că au violat eleva. Acțiunea este pe rolul Secției de procurori a CSM privind abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 literele m) și t) din Legea 303/2004 de către procurorul Ingrid Botezatu, și va fi discutată pe 7 octombrie.  Cei șapte tineri din Vaslui, acuzați că au violat o fată în vârstă de 18 ani, rămân în arest, în urma unei decizii definitive luate, luni, de de Curtea de Apel Iași.  

Sentintele dictate de judecatori in cazul violului din Vaslui:

Burada Silviu (21 ani) - condamnat la 8 ani si 4 luni de inchisoare cu executare

Burlacu Paul Andrei (28 ani) - 7 ani de inchisoare cu executare

Avadanei Silviu (22 ani) - 6 ani de inchisoare cu executare

Bolboceanu Petrica (23 ani) - 7 ani de inchisoare cu executare

Boicu Ionut Bogdan - 5 ani si 8 luni de inchisoare cu executare

Rotaru Alin Dumitru - 5 ani si 8 luni de inchisoare cu executare

Surleac Ioan - 5 ani si 8 luni de inchisoare cu executare

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră