EXCLUSIV „PISTOLARUL DIN MILITARI“, cinci ani de închisoare. Ce spune despre SENTINŢĂ tatăl fetei desfigurată pe viaţă

12 Iun 2015
EXCLUSIV „PISTOLARUL DIN MILITARI“, cinci ani de închisoare. Ce spune despre SENTINŢĂ tatăl fetei desfigurată pe viaţă
Atacatorul din Militari, Mihai Chiriţă, care a rănit trei persoane cu un pistol cu bile, printre care o tânără care şi-a pierdut un ochi, a fost condamnat, astăzi, la cinci ani de închisoare cu executare, pentru vătămare corporală gravă, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi uz de armă fără drept. Decizia a fost luată de Curtea de Apel Bucureşti.  Sentinţa nu este definitivă şi poate fi contestată la Instanţa Supremă.

A MUTILAT PE VIAŢĂ O TÂNĂRĂ 

Pe 24 noiembrie 2013, individul Mihai Chiriţă, a şocat  o ţară întreaga, după ce a împușcat, în plină stradă, o tânără și pe tatăl ei, Daniel Borz, fost ofițer al Serviciului de Pază și Protecție (SPP). Pe Daniela Borz, acum în vârstă de 25 de ani, a mutilat-o pe viață, după ce proiectilul tras de Chiriță dintr-un pistol cu bile, a lovit-o fix în ochiul drept. Cu toate acestea, familia victimei susţine că pistolarul, care le este vecin, n-a dat niciun ban pentru cele opt operații suferite de fată, văzându-şi liniștit, de afacerile lui, după ce a fost eliberat din arest, pe 11 februarie 2015. 

„DANIELA NU A FOST PRIMITĂ SĂ MUNCEASCĂ PENTRU CĂ ARĂTA AŞA“

Pentru familia Borz, coşmarul este departe de a se fi terminat. Daniela, tânăra lăsată pe viaţă fără un ochi este la cea de-a opta operaţie. Nu şi la ultima, deoarerce vor veni alte intervenţii chirurgicale şi alte schimbări de proteze.  Daniel Borz,, tatăl victimei, a declarat pentru site-ul mariustuca.ro că, după cum a fost mutilată fata lui în urma tragediei, anii primiţi de Mihai Chiriţă sunt puţini. La fel şi daunele morale primite de un om care rămâne desfigurat şi traumatizat pe viaţă. Totodată, fostul ofiţer în rezervă a mai precizat că, se aştepta ca instanţă să-l despăgubească moral şi pe el, deoarece, în acea zi neagră a fost şi el împuşcat . „Dacă justiţia a considerat că eu nu am avut nevoie de daune morale probabil că a suportat ea durerile şi chinurile pe care le-am avut atunci, în ziua în care am  fost împuşcat. Ce că vă zic?Daniela a făcut până acum opt operaţii şi mai avem... Gândiţi-vă de câţi bani avem nevoie... Urmează alte operaţii, alte schimbări de proteze. Pe mine mă interesează să mă lupt şi să-i fac copilului meu un viitor. Ce să vă mai spun? Că a încercat o groază de posturi, că a tot încercat să se angajeze şi când au văzut-o cum arăta, nu au primit-o să muncească. Dar, dacă instanţa asta a hotărît“, a declarat Daniel Borz, resemnat de sentinţa primită de cel care i-a nenorocit pe viaţă unicul copil.  În noiembrie 2013, Mihai Chiriță a tras cu un pistol cu bile în fața unui hipermarket din cartierul bucureștean Militari, rănind trei persoane. Incidentul a avut loc după ce două dintre surorile lui Mihai Chiriță, dintre care una de profesie avocat, nu au vrut să stea la coadă la magazin și au intrat în conflict cu Daniel Borz care era la casă înaintea lor şi cu fiica acestuia, Daniel. Chemat în ajutor, Mihai Chiriță a scos un pistol cu bile de cauciuc și a început să tragă, rănind trei persoane, tânăra care și-a pierdut un ochi, dar şi pe tatăl acesteia.  

CLANUL CHIRIŢĂ, DE TEMUT ÎN CARTIER


Judecătorii acestei intanţe au dispus ca din pedeapsa de cinci ani de închisoare să fie scăzută perioada reţinerii şi arestării preventive a lui Chiriţă, respectiv între 24 noiembrie 2013 şi 11 februarie. Instanţa l-a obligat pe Mihai Chiriţă să-i plătească Danielei Sînziana Borz 71.250 de euro, sumă ce reprezintă daune morale. Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au decis şi ca agresorul să achite aproape 27.000 de lei, cheltuieli reprezentând spitalizarea victimelor. În acelaşi dosar au fost condamnate şi surorile lui Mihai Chiriţă. Astfel, Florentina şi Mariana Cristina Chiriţă a primit pedeapse de câte doi ani de închisoare cu suspendare, cele două fiind supuse unui termen de încercare de cinci ani.  De asemenea, tatăl şi mama atacatorului din Militari, Tomiţă Chiriţă, respectiv Elena Chiriţă, au fost condamnaţi la câte doi ani de închisoare cu suspendare, pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice. Judecătorii au aplicat un termen de încercare de patru ani în cazul lor. În februarie 2014, Mihai Chiriţă, tatăl şi cele trei surori ale lui au fost trimişi în judecată, pentru vătămare corporală, cauza fiind judecată de Curtea de Apel Bucureşti. Mihai Chiriţă era în arest din 25 noiembrie 2013, după ce, cu două zile înainte, a tras cu un pistol cu bile în faţa hipermarketului Cora Militari. După incident, mai multe persoane care au vrut să-şi păstreze anonimatul, au precizat că, în cartier, clanul Chiriţă este unul de temut. 

ELIBERAT DIN GREŞEALĂ?

În feruarie 2015, în presă s-a scris despre faptul că Mihai Chiriţă ar fi fost eliberat din greşeală, după ce judecătorii ar fi uitat să-i prelungească mandatul de arestare. Mai exact, pe 2 februarie, atunci când trebuia să se dicute starea de arest, pentru că expira mandatul de arestare preventivă, atât judecătorul, cât şi procurorul au uitat să prelungească mandatul, Chiriţă trezindu-se că este un om liber şi fiind ulterior judecat în stare de libertate. 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră