Seismolog român: În Vrancea se poate produce un cutremur de 7,7 grade pe scara Richter

26 Apr 2015
Seismolog român: În Vrancea se poate produce un cutremur de 7,7 grade pe scara Richter
Geofizicianul Institutului Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP) Mihai Diaconescu susține că Vrancea poate produce un cutremur similar celui de 7,9 grade pe scara Richter din Nepal, doar în teorie.

„Din punct de vedere teoretic, da, se poate produce, fiind magnitudinea maximă cu care zona Vrancea este creditată. Dar eu am dubii că se va produce vreodată, pentru că asta e o abordare teoretică. Cred că un cutremur de 7,7 maxim poate fi creditată zona Vrancea”, a precizat specialistul.

Potrivit lui Diaconescu, deşi anul acesta s-au produs zece cutremure cu magnitudinea de peste 4 pe Richter, în zona Vrancea nu se poate vorbi despre o activitate seismică intensă.

"Nu putem să spunem că e o activitate seismică intensă anul acesta. Anul trecut au fost 17 cutremure de peste 4. Deocamdată în acest an sunt doar 10. S-ar putea ca până la sfârşitul anului să nu se mai producă niciun cutremur de peste 4 şi atunci vom spune că a fost un an cu activitate seismică redusă", a declarat Mihai Diaconescu la România TV.

Un seism cu magnitudinea de 7.9 a avut loc, sâmbătă, în apropiere de Kathmandu, capitala Nepalului. Cutremurul a provocat pagube importante. Peste 2.000 de persoane au murit, iar alte 5.000 au fost rănite. (V.M.)

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră