Şeful Poliţiei Rutiere Vaslui, reţinut de DNA. Iulian Munteanu este acuzat că primea mită pentru tergiversarea sau soluţionarea favorabilă a dosarelor

19 Dec 2015 | scris de Veronica Micu
Şeful Poliţiei Rutiere Vaslui, reţinut de DNA. Iulian Munteanu este acuzat că primea mită pentru tergiversarea sau soluţionarea favorabilă a dosarelor

Reţinerea şefului Biroului Rutier Vaslui vine la opt zile de la descinderile procurorilor DNA la Poliţia Rutieră Vaslui.

DNA anunţa în 10 decembrie, prin intermediul unui comunicat, că procurorii efectuează 13 percheziții în București, Vaslui și Ilfov, dintre care trei sunt sedii ale unor instituții publice, într-un dosar privind fapte de corupție comise în perioada 2013 — 2015.

"Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție — Serviciul Teritorial Iași efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în perioada 2013 — 2015. În cursul zilei de 10 decembrie, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 13 locații situate în municipiile București, Vaslui și județul Ilfov, dintre care trei sunt sediile unor instituții publice, restul domiciliile unor persoane fizice", anunţa la acea dată DNA.

Potrivit invaslui.ro, care citează surse din DNA, în acest caz a fost începută urmărirea penală in rem (pe faptă), poliţiştii rutieri vasluieni fiind suspectaţi de luare de mită, trafic de influenţă şi abuz în serviciu. Aceştia sunt bănuiţi că tergiversau soluţionarea dosarelor în care erau cercetaţi şoferi pentru infracţiuni rutiere şi primeau mită pentru soluţionarea favorabilă a cauzelor.

Pe lângă percheziţiile desfăşurate la Biroul Rutier din cadrul Poliţiei Municipale Vaslui şi la locuinţa inspectorului şef Iulian Munteanu, procurorii anticorupţie au descins şi la birourile poliţiştilor din cadrul Serviciului Rutier al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, dar şi la un superior din cadrul Direcţiei Rutiere a Inspectoratului General al Poliţiei Române, comisarul şef Mihai Axente, şi la locuinţa acestuia din Ilfov.

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră