Ancheta privind Sectia de Arși de la Floreasca, preluată de DNA

18 Iul 2016 | scris de Veronica Micu
Ancheta privind Sectia de Arși de la Floreasca, preluată de DNA

Procurorii anticorupție au preluat de la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 dosarul privind neregulile descoperite de Corpul de control al ministrului Sănătății la Secția de Arși a Spitalului Floreasca. Inițial, Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 a dispus, în luna mai, începerea urmăririi penale in rem pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, însă și-au declinat apoi competența în favoarea DNA.

Dosarul a fost deschis în urma unei sesizări a Guvernului, după ce Corpul de control al ministrului Sănătății a descoperit mai multe nereguli în funcționarea Unității de îngrijire a arșilor gravi de la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca.

În 25 mai, guvernul preciza că, în urma controlului, au fost dispuse următoarele: informarea Curții de Conturi a României pentru deficiențele consemnate în raportul de control; sesizarea ANAP pentru posibile nerespectări ale prevederilor legale referitoare la întocmirea documentației de atribuire a contractului de achiziție aparatură medicală pentru Unitatea de îngrijire a arșilor gravi și sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 1 București, pentru posibile fapte de natură penală, având în vedere întocmirea nereală a procesului verbal de punere în funcțiune a Barocamerei și plata contravalorii acesteia către furnizorul SC Gemedica SRL".

Concluziile controlului efectuat în perioada 26 — 29 aprilie: 

- Unitatea de îngrijire a arșilor gravi de la Spitalul Clinic de Urgență (Floreasca) nu este încă funcțională, în ciuda celor declarate de conducerile anterioare ale spitalului și a inaugurărilor oficiale efectuate în ultimele luni 

- personalul medical angajat nu era prezent în totalitate, unii dintre salariați fiind angajați în activitatea altor secții (chirurgie plastică, ATI) și că nu era prevăzută o evacuare în caz de incendiu

- lipsesc procedurile de acces în cazul pacientului ars grav, precum și procedurile și protocoalele de tratament

- sala de operație a Unității de îngrijire a arșilor gravi este complet dotată și funcțională, că barocamera nu este montată, nefiind funcțională, în timp ce instalația de aer condiționat nu funcționează corespunzător, neexistând o temperatură ambientală optimă pentru tratarea unui pacient ars grav

- s-a constatat că rezervele de un pat, în număr de șase, sunt dotate corespunzător unei bune funcționări a unității, dar nu au fost folosite până la data controlului pentru internarea și tratarea pacienților arși. Saloanele din afara Unității de îngrijire a arșilor gravi erau folosite ca depozite pentru diferite materiale medicale, drept pentru care s-a dispus de către managerul spitalului, la solicitarea comisiei de control, inventarierea acestora, crearea plusurilor de inventar în condiții legale și depozitarea lor în magazia unității sanitare

- Barocamera nu este funcțională și nici instalată, cu toate că exista proces verbal de recepție a acesteia și proces verbal de punere în funcțiune și de instruire a personalului medical pentru utilizarea aparaturii. În plus, barocamera a fost deja achitată, pe baza presupusei puneri în funcțiune.

Raportul integral al Corpului de control al Ministrului Sănătății poate fi consultat AICI

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră