Se anunţă o vară călduroasă, cu ploi puţine

23 Mar 2017 | scris de Gabriela Antoniu
Se anunţă o vară călduroasă, cu ploi puţine

Elena Mateescu, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), estimează că vom avea o vară călduroasă, cu precipitaţii deficitare, ceea ce va duce la o accentuare a fenomenului de secetă. 

"Așadar o vară mai călduroasă, posibil. O vară deficitară, posibil în special în lunile iulie și august, cu cantități de precipitații reduse, care să determine o intensificare și o accentuare a fenomenului de secetă, dar și extindere în aceleași zone în partea de sud, sud-est și est a României. Desigur că trebuie să privim cu rezerve aceste informații și să urmărim evoluția și informațiile meteorologice prin acele prognoze de până la două săptămâni, care sunt publice pe site-ul Administrației Naționale de Meteorologie astfel încât, în termen de două săptămâni, să încercăm să adaptăm fiecare perioadă favorabilă pentru agricultură și orice alt domeniu. Dar chiar și cu un grad de realizare mediu de 60-65% al acestor informații ne putem face o imagine, cel puțin pentru fermieri, a ceea ce urmează în următoarea perioadă asftel încât să decidă ce soiuri să cultive", a afirmat joi Elena Mateescu, la un eveniment dedicat Zilei Mondiale a Meteorologiei, conform agerpres.ro.

Ea a explicat că estimările sezoniere de la Centrul European pentru Prognoză pe Medie Durată indică pentru lunile martie — mai 2017 cantități de precipitații apropiate de mediile multianuale în regiunile sudice și sud-estice, iar în restul teritoriului acestea vor prezenta o tendință spre excedent. Estimările de precipitații pentru iunie 2017 sunt apropiate de mediile multianuale în regiunile centrale și nordice, iar în restul teritoriului acestea vor prezenta o tendință spre deficit.

În lunile iulie și august, precipitațiile lunare vor fi deficitare în cea mai mare parte a teritoriului, cele mai mici valori estimându-se în special în zonele sudice și sud-estice ale țării.

Elena Mateescu a mai spus că estimările sezoniere indică pentru vara lui 2017 temperaturi medii apropiate de normele climatologice în luna iunie și peste norme în lunile iulie și august, îndeosebi în zonele sudice, sud-estice și local în cele vestice.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră