Relu Fenechiu, vizat într-un al treilea dosar penal. ŞPAGA pretinsă: 4,3 milioane de euro

31 Oct 2016 | scris de Mara Răducanu
Relu Fenechiu, vizat într-un al treilea dosar penal. ŞPAGA pretinsă: 4,3 milioane de euro

Potrivit comunicatului DNA, în perioada 2008-2014, suspectul Fenechiu Relu, în calitățile menționate mai sus, a pretins și a primit de la reprezentanții unei societăți comerciale suma de circa 4.300.000 de euro pentru a asigura finanțarea de către Ministerul Educației Naționale a etapei a V-a a Programului „Sistem Educațional Informatizat” (SEI), atribuirea contractului către firma respectivă și derularea acestuia în bune condiții. 

Concret, sprijinul acordat de suspectul Fenechiu Relu s-a materializat prin intervenția sa la persoane cu funcții de conducere din cadrul Ministerul Educației Naționale, asupra cărora avea influență la acel moment. O parte din suma de bani pretinsă, respectiv 2.500.000 euro, a fost remisă în numerar suspectului, în două tranșe, printr-un intermediar. În continuare, pentru a ascunde adevărata natură a provenienței circuitul financiar al sumelor de bani și beneficiarul real al acestora, suspectul Fenechiu Relu a solicitat ca restul banilor să fie virați în conturile a două societăți comerciale în baza unor contracte de consultanță ce atestau operațiuni comerciale fictive. De precizat este faptul că semnatarii documentelor nu au avut cunoștință de înțelegerea dintre suspect și reprezentanții societății beneficiare a contractului anterior menționat, întocmind actele la solicitarea acestuia din urmă. 

Suspectului Fenechiu Relu i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală. Anterior, inculpatul Fenechiu Relu a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupție pentru săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, iar procesul penal a fost finalizat prin decizie definitivă de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, iar ulterior într-un dosar separat a fost sesizată instanța de judecată cu acordul de recunoaștere a vinovăției având ca obiect comiterea altor fapte de către același inculpat.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră