Regele Mihai este grav bolnav. Reacții din România

02 Mar 2016 | scris de Cristi Ionescu
Regele Mihai este grav bolnav. Reacții din România

Știrea că Regele Mihai, grav bolnav, se retrage din viaţa publică, a picat ca un trăznet, dacă la câteva ore de la comunicatul de presă al Consiliului Regal, mass-media românească era încă paralizată de uimire.

Așadar, fostul suveran al României, Regele Mihai, se va retrage din viaţa publică după ce a fost operat şi diagnosticat cu "leucemie cronică" şi "carcinom epidermoid metastazant", urmând să fie reprezentat de Principesa Margareta.

Consiliul Regal, întrunit la Morges, în Elveția, anunţă că Regele Mihai urmează un tratament complex și solicitant, care îl împiedică să apară în public, și va petrece, de aici înainte, o perioadă de refacere.

Conform unui comunicat al Consiliului Regal, fostul suveran al României a decis să transmită următorul mesaj:

"În ultimele săptămâni, am primit vestea unui serios diagnostic medical. Această situație vine în anul în care Familia și Țara sărbătoresc 150 de ani de la fondarea Dinastiei și a Statului Român modern. Sunt sigur că fiica mea, Margareta, Custodele Coroanei, va găsi înțelepciunea și forța de a mă reprezenta și de a duce la îndeplinire toate acțiunile mele publice. Am cerut Consiliului Regal să-și continue menirea și să prezinte sfatul său Custodelui Coroanei. Mihai R, 1 martie 2016". Regele Mihai a împlinit 94 de ani la 25 octombrie 2015.

Iată principalele reacții ale unor personalități, reprezentanți ai societății civile sau voci publice din România.

Dacian Cioloș: Sunt profund îngrijorat de veștile legate de starea de sănătate a Majestății Sale, îi transmit sănătate și optimism.

Iren Arsene: Regele ne-a oferit un reper; gestul delegării responsabilităților - unul înțelept în acest context

Membrii Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei: Ne rugăm pentru însănătoșirea Regelui

Patriarhul Daniel: Să ne rugăm pentru însănătoșirea Regelui Mihai!

Ion Iliescu: Sper ca regele Mihai să revină cât mai repede la proiectele sale

Călin Popescu Tăriceanu: Regele Mihai este un reper; ne exprimăm speranța ca îngrijirea medicală să-i redea sănătatea

Teodor Paleologu: Vestea privind starea de sănătate a regelui, tristă pentru cei ce simt românește și sunt atașați de regalitate

Acad. Bălăceanu Stolnici: Se încheie o eră

Klaus Iohannis: Îmi doresc ca regele Mihai să aibă puterea să treacă peste aceste momente dificile

Mircea Ionescu Quintus: Regele Mihai - un brav suveran; mi se pare o alegere potrivită că a ales să se odihnească

Lucia Hossu-Longin: Am simțit o durere în inimă

Alina Gorghiu: Să ne rugăm pentru regele Mihai

Răzvan Theodorescu: Anunțul retragerii regelui Mihai din viața publică - în nota sobră și decentă a suveranului

Dan Grigore: Retragerea regelui Mihai din viața publică, o știre foarte tristă și gravă

Nicolae, nepotul Regelui Mihai: Ţara are datoria să se gândească la Rege

Petre Roman: Ne pare rău.Când s-a adresat Parlamentului,Regele a şters petele de pe obrazul politicii

Liviu Dragnea: Sunt profund mișcat de starea de sănătate a regelui Mihai

Avocatul Poporului îndeamnă la rugăciune

Mircea Cărtărescu: Regele Mihai, un om pentru care am avut întotdeauna mult respect

Oana Pellea se roagă pentru Regele Mihai

Asociaţia Luptătorilor din Timişoara Arestaţi în Revoluţie: „Suntem profund recunoscători Regelui Mihai I al României pentru loialitatea nezdruncinată faţă de România şi poporul român”

Listă în curs de actualizare...

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră