RAR intervine în SCANDALUL VOLKSWAGEN. Ce solicită de la VW

26 Sep 2015
RAR intervine în SCANDALUL VOLKSWAGEN. Ce solicită de la VW
Registrul Auto Român (RAR) a cerut reprezentanţei din România a grupului Volkswagen să îi transmită în cel mai scurt timp  lista mărcilor care aparţin grupului şi pentru care s-au folosit dispozitive sau tehnici de manipulare a emisiilor poluante.   

Cererea autorităţilor române vine la doar o zi după ce Comisia Europeană a solicitat efectuarea unor verificări în toate cele 28 de state membre cu privire la autoturismele diesel produse de Volkswagen pentru a stabili dacă şi cât de multe vehicule certificate în Uniunea Europeană au fost echipate cu sisteme electronice speciale pentru evitarea standardelor referitoare la poluare. 

Reprezentanţii RAR precizează şi că nu au acordat niciun certificat de conformitate pentru autovehicule produse de Volkswagen echipate cu motor diesel, acestea deţinând omologarea comunitară acordată de autoritatea germană de resort, potrivit RRA

Acţiunile europenilor au loc în contextul scandalului din Statele Unite ale Americii unde producătorul auto german a manipulat testele de noxe prin instalarea unui soft care reducea emisiile poluante. 

Grupul german estimează că 11 milioane de autovehicule cu motor diesel vândute în întreaga lume au fost echipate cu sisteme electronice speciale, pentru trucarea testelor referitoare la normele de poluare. 

Este posibil ca aceste vehicule să fie incluse în programe de rechemări în service.   

În România, în primele opt luni ale anului în curs, inmatriculările de autoturisme noi şi second hand marca Volkswagen au ajuns la aproape 50.000 de unităţi. 

Din acestea aproape 4.700 au fost maşini noi, arată statistica Direcţiei Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor. 


Citiţi şi:

Motoarele Diesel Euro 5 ale celor de la VW, interzise la comercializare în Elveția  

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră