RADET Agentul termic revine în locuințe. Posibil într-un calorifer din apartamentul dvs

12 Oct 2015
RADET Agentul termic revine în locuințe. Posibil într-un calorifer din apartamentul dvs
Începând de astăzi, RADET a început probele la cald necesare pregătirii rețelei de termoficare pentru noul sezon de încălzire.

Decizia furnizării agentului termic pentru încălzire se va face cu respectarea unor prevederi din HG 425/1994 potrivit cărora "începerea perioadei de încălzire pentru consumatorii de tip urban va avea loc după înregistrarea, timp de trei zile consecutiv, între orele 18,00 — 6,00, a unor valori medii zilnice ale temperaturii aerului exterior de +10 grade Celsius sau mai mici, iar oprirea încălzirii se face după trei zile consecutive în care temperatura medie a aerului exterior depășește +10 grade Celsius, între orele 18,00-6,00", informează Agerpres.

Lipsa încălzirii la unele blocuri sau scări de bloc poate fi cauzată de faptul că sunt asociații de proprietari ce nu și-au deschis vanele de la subsol, urmare a solicitărilor venite de la locatari, precizează sursa citată.

Dispeceratele RADET și echipele de intervenție funcționează în regim permanent pentru soluționarea oricăror probleme apărute în teren. Pentru informații suplimentare bucureștenii au la dispoziție numărul de telefon cu apelare gratuită din orice rețea

Telverde 0800.820.002.
 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră