Proiect UNIC în România. Transport în comun 100% electric

01 Aug 2015
Proiect UNIC în România. Transport în comun 100% electric
Suceava este primul oraș din România care a implementat conceptul de electromobilitate cu vehicule electrice și puncte de încărcare. Practic, toate mijloacele de transport în comun vor fi electrice.

Astfel, primăria Suceava a semnat Acordul pentru Elctromobilitate în cadrul parteneriatului România-Elveţia. Prin acest proiect - Vehicule electrice pentru o municipalitate verde, primăria va beneficia de fonduri pentru achiziţia a 11 autobuze, 2 furgonete, 2 autoutilitare şi 10 biciclete, toate electrice.

De asemenea proiectul mai prevede şi montare a 28 de prize de încărcare. Termenul de implementare al proiectului este de 2 ani iar valoarea totală este de 3 milioane de euro.

”În 24 de luni sperăm să putem implementa acest proiect. Sunt bani veniţi pe un program câştigat tocmai din 2011. Suntem cei mai avansaţi din acest punct de vedere. Totodată în acest contract este prinsă şi o sumă de 200.000 de lei pentru acel studiu privind cele 40 de autobuze electrice. Noi sperăm să se deblocheze Programul Regional pe programul 2014-2020”, a declarat Lucian Harşovschi, viceprimarul Sucevei, pentru presa locală.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră