PROIECT. Elevii de până în clasa a IV-a ar putea primi 200 de lei pe lună

01 Aug 2015
PROIECT. Elevii de până în clasa a IV-a ar putea primi 200 de lei pe lună
Un proiectul de lege care prevede ca statul să finanțeze programul "Şcoala după şcoală" pentru elevii de până în clasa a IV-a cu un tichet de 200 de lei pe lună, se află în consultare publică, la Camera Deputaţilor.

Valoarea tichetului ar urma să fie actualizată şi indexată anual cu rata inflaţiei, prin hotărâre de guvern, relatează Realitatea.net.

"Tichetul are scop exclusiv educaţional, este netransferabil altor beneficiari, iar şcolile sunt cele care decontează serviciul. Părintele/reprezentantul legal optează pentru acest tichet, în scris, individual pentru fiecare copil, la sfârşitul fiecărui an şcolar sau la momentul înscrierii copilului la şcoală”, se arată în proiectul de lege.

Deputaţii liberali şi-au motivat iniţiativa legislativă prin sprijinul oferit părinţilor, care să-i încurajeze pe aceştia să nu-şi abandoneze locul de muncă. Propunerea legislativă se află în consultare publică, la Camera Deputaţilor, urmând să intre în dezbaterea comisiilor de specialitate în sesiunea parlamentară din septembrie. 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră