PROGNOZA METEO până în 9 octombrie. Ce schimbări ne aşteaptă în următoarele două săptămâni

26 Sep 2016 | scris de Veronica Micu
PROGNOZA METEO până în 9 octombrie. Ce schimbări ne aşteaptă în următoarele două săptămâni

În Banat, în prima săptămână de prognoză, mediile temperaturilor maxime vor marca o creștere treptată, de la 21 la 26 de grade, astfel încât vremea va deveni mai caldă decât ar fi normal. În a doua săptămână, mediile maximelor vor fi în scădere. Astfel, se va ajunge la o valoare medie diurnă de aproximativ 20 de grade Celsius, valoare normală pentru această perioadă. Mediile temperaturilor minime se vor menține în jurul a 9 grade în primele patru zile, apoi vor marca o creștere, spre 13 grade până pe 4 octombrie, după care vor scădea treptat până la sfârșitul perioadei de prognoză, când vor fi de aproximativ 9 grade, valoare apropiată de normă climatologică specifică perioadei. Precipitațiile vor lipsi în prima săptămână de prognoză, iar probabilitatea de apariție a acestora fiind mai mare în a doua săptămână, în intervalul 4 — 5 octombrie.

În Crișana, în primele patru zile de prognoză, valorile termice medii, atât maxime cât și minime, vor fi apropiate de normele climatologice specifice acestei perioade, apoi vremea va deveni mai caldă decât în mod obișnuit pentru începutul lunii octombrie. Mediile maximelor vor crește de la 20 de grade, până la 25 de grade în dată de 2 octombrie, apoi vor marca o scădere treptată, ajungând la sfârșitul perioadei de prognoză la medii de 19 — 20 de grade. Temperaturile minime se vor menține la valori de 8 — 9 grade în primele 3 zile de prognoză, apoi vor marca o creștere treptată până la 12 — 13 grade în perioada 2 — 4 octombrie. Ulterior, până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni de prognoză, regimul termic nocturn va fi în scădere ușoară, spre o valoare medie regională de 8 grade. Probabilitatea de apariție a ploilor la nivel local va fi mai mare în a doua săptămână de prognoză, cu precădere în intervalul 3 — 5 octombrie 2016.

În Transilvania, în prima săptămână de prognoză temperaturile maxime vor marca o creștere treptată, de la 17 la 24 de grade, în medie, iar vremea va deveni mai caldă decât în mod obișnuit pentru începutul lunii octombrie. În a doua săptămână, mediile maximelor vor scădea, mai accentuat în primele trei zile, astfel încât se vor apropia de valorile normale din punct de vedere climatologic, mediile maximelor situându-se la finalul perioadei de prognoză în jurul valorii de 18 grade. Valorile termice nocturne nu vor avea variații semnificative în primele patru zile ale intervalului de prognoză, media minimelor situându-se în jurul a 6 grade, apoi vor crește până în data de 4 octombrie, spre o valoare medie de 12 grade. Până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni se va resimți o răcorire a vremii, media minimelor pe regiune coborând la o valoare de 6 grade. Probabilitatea pentru apariția ploilor, slabe cantitativ și pe arii restrânse, va fi mai mare în a doua parte a intervalului de prognoză și, cu precădere, pe 4 — 5 octombrie.

În Maramureș, în primele patru zile ale intervalului de prognoză, valorile termice diurne vor fi, în medie, de 19 — 20 de grade, iar apoi, până la sfârșitul primei săptămâni, vor marca o creștere semnificativă, până la medii de 24 de grade, ce vor caracteriza o vreme mai caldă decât în mod obișnuit pentru început de octombrie. În a două săptămână de prognoză, mediile maximelor vor fi în scădere, până în jurul a 18 grade, valoare apropiată de media climatologică specifică regiunii în această perioadă. Temperaturile minime nu vor avea variații semnificative în primele trei zile și se vor situa în jurul unei valori medii de 7 grade, apoi vor crește spre 9 grade, în medie, pe 3 și 4 octombrie. Până la sfârșitul intervalului de prognoză, valorile termice minime vor fi în scădere până în jurul valorii de 7 grade, mediat pe întreagă regiune. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi mai mare în perioada 2 — 5 octombrie.

În Moldova, în primele două zile ale intervalului, valorile termice se vor situa ușor sub normă climatologică a perioadei, cu o medie regională a temperaturilor maxime diurne de 17 — 18 grade Celsius și a minimelor nocturne de 7 — 8 grade. Ulterior, va avea loc o încălzire semnificativă, astfel încât, în perioada 30 septembrie — 4 octombrie, vremea va deveni caldă, cu o medie de 23 — 25 a temperaturilor maxime și în jurul a 12 grade a celor minime. Spre finalul perioadei de prognoză, atât valorile termice diurne, cât și cele nocturne, vor fi în scădere ușoară și treptată, spre maxime, în medie, de 18 — 19 grade și minime în jurul a 8 grade, apropiindu-se astfel de valorile medii multianuale. Ploi de scurtă durată vor mai fi pe arii restrânse la începutul intervalului, iar ulterior probabilitatea de apariție a ploilor va fi mai mare pe 4 și 5 octombrie.

În Dobrogea, de la o vreme ușor mai rece decât în mod obișnuit în primele zile ale intervalului de prognoză, în care media regională a maximelor termice va fi de 18 — 19 de grade Celsius și a celor minime de aproximativ 11 grade, în perioada 30 septembrie — 4 octombrie, în urma unei creșteri semnificative a regimului termic, vremea va deveni caldă. Se vor înregistra maxime, în medie, de 23 — 24 de grade și minime în jurul a 15 grade. Ulterior, valorile termice vor scădea treptat și se vor apropia de cele normale pentru prima decadă a lunii octombrie, respectiv o medie a temperaturilor maxime de 19 — 20 de grade și a celor minime de 10 — 11 grade. Ploi de scurtă durată se vor semnala la începutul intervalului și, cu o probabilitate relativ redusă, din nou după data de 5 octombrie.

În Muntenia, intervalul va debuta cu o vreme ușor mai rece decât în mod obișnuit, cu o medie la nivel regional a temperaturilor maxime de 19 — 20 de grade și de 9 — 10 grade a celor minime. Începând cu dată de 28 septembrie, temperatura va fi în creștere treptată, astfel încât în perioada 30 septembrie — 4 octombrie se vor atinge maxime, în medie, de 25 — 26 de grade și minime în jurul valorii de 12 grade, caracterizând o vreme caldă. Spre sfârșitul intervalul de prognoză, se va produce o scădere, atât a temperaturilor diurne, ce vor ajunge la o medie de 20 de grade, cât și a celor nocturne, ce vor scădea până în jurul valorii de 8 grade. Ploi pe arii restrânse se vor semnala la începutul intervalului. Ulterior, până spre 2 — 3 octombrie nu sunt prognozate ploi, urmând ca, după această dată, probabilitatea de apariție a acestora să fie în creștere.

În Oltenia, în primele două zile ale intervalului, sunt prognozate valori termice ușor sub mediile multianuale, respectiv o medie regională a maximelor de 19 — 21 de grade și a celor minime de 8 — 9 grade. Ulterior, valorile termice, mai ales cele diurne, vor înregistra o creștere semnificativă, astfel încât media acestora va ajunge, în perioada 30 septembrie — 4 octombrie, la 25 — 26 de grade. Totodată, minimele nocturne vor fi în creștere treptată și vor atinge, în medie, 12 — 13 grade, în data de 4 octombrie. După 5 octombrie, va avea loc un proces de răcire care va aduce regimul termic în limite normale, media temperaturilor maxime urmând a fi de 20 de grade, iar a celor minime de 8 — 9 grade. Ploi pe arii restrânse se vor semnala la începutul intervalului, iar până spre 2 — 3 octombrie nu sunt prognozate ploi. Abia după această dată, probabilitatea de apariție a acestora va fi în creștere.

La munte, în primele 3 zile ale intervalului, vremea va fi ușor mai rece decât în mod normal în ultima decadă a lunii septembrie, cu o medie a valorilor maxime de 8 — 10 grade și a celor minime de aproximativ două grade Celsius. Ulterior, temperatura va fi în creștere, astfel încât, în perioada 30 septembrie — 4 octombrie, maximele diurne se vor situa în jurul valorii de 16 grade, iar minimele nocturne mediate pentru întreagă zona montană va fi de 7 — 8 grade.

După 5 octombrie, se estimează o scădere treptată a temperaturii aerului, spre medii ale valorilor maxime de 10 — 11 grade și ale celor minime de aproximativ 4 grade. Precipitații pe arii restrânse se vor înregistra în primele 2 zile ale intervalului, iar ulterior probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi mai mare după dată de 3 octombrie.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră