#prioritatepentrusanatate”, iniţiativă caritabilă în sprijinul bolnavilor cronici

21 Apr 2020 | scris de A.V.
#prioritatepentrusanatate”, iniţiativă caritabilă în sprijinul bolnavilor cronici

Roche România, Asociaţia Pacienţilor cu Boli Cronice din România (APCR) şi Uber lansează “#prioritatepentrusanatate”, iniţiativă caritabilă în sprijinul bolnavilor cronici, care au nevoie să ajungă în mai multă siguranţă la spital, anunță RADOR. 

Prin iniţiativa „#prioritatepentrusanatate” se va asigura transportul gratuit, începând cu această dată, către şi de la 32 de spitale din Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca şi Timişoara pentru pacienţii ce suferă de afecţiuni oncologice şi hematologice, hemofilie, scleroză multiplă sau fibroză pulmonară idiopatică şi care sunt nevoiţi să îşi continue tratamentul în spital, pe perioada stării de urgenţă.

Serviciul este disponibil doar pe raza acestor oraşe şi nu include transportul în afara localităţilor, precizează sursa citată.

"Instituirea starii de urgenta pe teritoriul tarii noastre, din cauza pandemiei globale cu COVID-19, vine cu o serie de restrictii severe de deplasare pentru toate categoriile de persoane. Pacientii cu boli cronice nu au insa de ales. Ei trebuie sa isi continue tratamentele in spitale si, din pacate, sunt extrem de vulnerabili. Din cauza imunitatii scazute, au un risc mai mare de infectare cu

Covid-19. Prin aceasta campanie, incercam sa ii ajutam sa evite pe cat posibil mijloacele de transport aglomerate, o masura atat de necesara in vremurile dificile pe care le traim.", a declarat Cezar Irimia, presedintele APCR.

"Pacientii cu afectiuni cronice grave au nevoie de tot sprijinul in aceasta perioada. Am demarat acest proiect impreuna cu APCR si Uber, in speranta ca ii putem ajuta pe bolnavi sa isi poata continua tratamentele de care au atat de multa nevoie", declara Martine Draullette, General Manager, Roche Romania.

"In aceasta perioada dificila, ne dorim sa fim alaturi de cei care au nevoie de sprijin, sa sustinem initiativele care pastreaza in miscare lucrurile cu adevarat importante. Parteneriatul cu Roche si APCR este o initiativa importanta in acest sens, prin care ne propunem sa ii ajutam pe cei care nu pot sta acasa sa ramana in siguranta. Suntem recunoscatori soferilor parteneri Uber care continua sa vina in intampinarea necesitatilor din comunitatile lor si care iau toate masurile de siguranta si sanatate necesare, pentru ca fiecare calatorie sa se desfasoare in conditii de maxima siguranta", spune si Nicoleta Schroeder, General Manager, Uber Romania.

Cei ce doresc sa beneficieze de acest serviciu gratuit trebuie sa isi instaleze aplicatia Uber pe telefon. Apoi, sunt invitati sa apeleze call center-ul Aliantei Pacientilor Cronici din Romania, la numarul de telefon 021 253 0591, pentru a afla cum pot beneficia de aceasta oferta. Serviciul de transport gratuit este oferit doar pacientilor care au o programare la tratament, ce nu poate fi amanata sau o urgenta medicala ce necesita neaparat deplasarea la spital.

Lista spitalelor din cadrul programului, mai multe detalii despre aceasta initiativa, pasii pentru accesarea serviciului, dar si alte informatii utile pacientilor in aceasta perioada sunt disponibile pe pagina de Facebook a Aliantei Pacientilor Cronici din Romania sau pe www.aliantapacientilor.ro si pe www.i-pacient.ro.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră