Primarul din Reghin, reținut de DNA. Maria Precup este acuzată de luare de mită și abuz în serviciu

15 Dec 2015 | scris de Veronica Micu
Primarul din Reghin, reținut de DNA. Maria Precup este acuzată de luare de mită și abuz în serviciu

Potrivit unui comunicat al DNA, în vara anului 2012, Maria Precup a pretins administratorului unei societăți remiterea unei sume de bani pentru o anumită persoană (bani ce nu i se cuveneau în mod legal), pentru ca, în schimb, primarul să accepte la plată decontarea unor lucrări neexecutate de către respectiva firmă, în cadrul proiectului de amenajare a unei străzi din Reghin.

"Persoana ce urma să beneficieze de banii ceruți drept mită de primar era reprezentanta unei alte societăți comerciale față de care se instituiseră măsuri de executare silită pe motive de neplată a obligațiilor către bugetul de stat. Suma de 26.040 lei a fost remisă de administratorul societății, sub forma unei vânzări — cumpărări mascate, banii fiind virați direct în conturile trezoreriei, pentru a fi stinse obligațiile societății datornice către bugetul de stat și pentru care Administrația Finanțelor Publice Reghin instituise măsuri de executare silită", susțin procurorii.

DNA precizează că, în 4 septembrie 2012, conform înțelegerii, primarul a acceptat la plată și a decontat o lucrare care nu fusese executată de societatea al cărei reprezentant a remis banii.

Potrivit anchetatorilor, prejudiciul cauzat municipiului Reghin este de aproximativ 75.000 lei, reprezentând lucrări neefectuate, și în consecință, un folos necuvenit societății comerciale care trebuia să le execute. 

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră