Primarul din Bran, reținut pentru 24 de ore, după ce a fost prins în flagrant luând mită

04 Noi 2015
Primarul din Bran, reținut pentru 24 de ore, după ce a fost prins în flagrant luând mită
Primarul localității Bran, Gheorghe Hermenean, a fost prins miercuri, în flagrant, de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, când a primit de la reprezentantul legal al unei societăți comerciale cu care primăria s-a aflat în relații contractuale suma de 5.000 de lei.

Suma reprezintă un procent de aproximativ 10% din valoarea unui contract de prestări servicii de amplasare a instalațiilor ornamentale în comuna Bran, cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpat, relativ la săvârșirea infracțiunii de "luare de mită", față de acesta fiind dispusă luarea măsurii reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi formulată propunerea de arestare preventivă ce va fi trimisă spre soluționare judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brașov.

Procurorii au beneficiat în această cauză de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și respectiv Direcția de Operațiuni Speciale, în cauză urmărirea penală fiind efectuată împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție-Serviciul Teritorial Brașov, se mai precizează în comunicatul de presă.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră