Primăria lui Vanghelie, pichetată de PSD. 8 consilieri, motivul discordiei

14 Iul 2015
Primăria lui Vanghelie, pichetată de PSD. 8 consilieri, motivul discordiei
 PSD Sector 5 organizează, miercuri, 15 iulie, ora 9.00, un protest la sediul Primăriei Sectorului 5.

"Împreună cu cetățenii sectorului 5 vom protesta împotriva grupului infracțional organizat, Vanghelie-PNL din Consiliul Local. Acest grup a votat în favoarea afacerilor ilegale patronate de primarul suspendat Marian Vanghelie, aflat în prezent în arest la domiciliu, și REFUZA să se constituie parte civilă pentru recuperarea prejudiciului estimat la peste 40 de milioane de euro în dosarul trimis în instanță de DNA.

Precizăm că o parte din acești consilieri au fost excluși din PSD și conform legii ar fi trebuit ca Prefectul Capitalei să emită imediat ordinul de încetare al mandatului", se arată în comunicatul remis presei.

'Nu putem accepta ca noi, cetățenii sectorului 5, să fim astfel furați de aceasta monstruoasă coaliție. Toți consilierii locali, care au devalizat bugetul sectorul 5, trebuie să plece', a declarat deputatul Cristian Rizea, președintele PSD sector 5.

De asemenea organizația PSD sector 5 dorește să protesteze față de ținerea la secret a bugetului Primăriei.

Primarul suspendat al sectorului 5, Marian Vanghelie, a fost trimis în judecată de către procurorii DNA. În cauză se vorbeşte de o mită de peste 30 milioane de euro. Imediat după trimiterea în judecată a primarului, preşedinte PSD Sector 5 i-a criticat pe membrii Consiliului Local din sectorul 5 care au hotarat ca instituţia să nu se constituie parte civilă în procesul intentat primarului suspendat, Marian Vanghelie. Acesta a solicitat Prefectului anularea mandatelor a 8 consilieri locali ai PSD.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră