Primarul orașului Techirghiol, arestat preventiv pentru luare de mită

24 Oct 2015
Primarul orașului Techirghiol, arestat preventiv pentru luare de mită
Primarul orașului Techirghiol, Adrian Stan, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce Tribunalul Constanța a admis sâmbătă cererea DNA de a emite mandat pe numele acestuia.  Decizia instanței nu este definitivă și poate fi atacată.

Primarul Adrian Stan a fost reținut vineri de procurorii anticorupție după ce a fost prins în flagrant în timp ce primea mită. El este acuzat de luare de mită, în formă continuată, informează Agerpres.

Potrivit DNA, în perioada 2013 — 2015, primarul Adrian Stan a primit în mai multe rânduri de la un om de afaceri (denunțător în cauză) sume de bani, cu titlu de mită, în legătură cu îndeplinirea unor acte care intrau în îndatoririle sale de serviciu, privind executarea unui contract de execuție lucrări.

"În 13 octombrie 2015, Adrian Stan a pretins de la omul de afaceri sumele de 40.000 lei și respectiv 64.000 lei, reprezentând un procent de aproximativ 4% din facturile de 1.100.000 lei și respectiv 1.600.000 lei, care urmau să fie emise de societatea denunțătorului în temeiul aceluiași contract și achitate de Primăria Techirghiol. În baza acestei înțelegeri, la data de 23 octombrie, inculpatul Stan a primit de la aceeași persoană suma de 40.000 lei, ocazie cu care s-a procedat la constituirea infracțiunii flagrante", au reținut anchetatorii.

Citiţi mai multe ştiri din Actualitate!

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră