Ponta află astăzi dacă va fi exclus din avocatură

13 Sep 2016 | scris de Veronica Micu
Ponta află astăzi dacă va fi exclus din avocatură

Decanul Baroului Bucureşti, Ion Dragne, a spus, la şedinţa precedentă a Consiliului, în 6 septembrie, că nu există în lege un text care să precizeze că, dacă unei persoane i s-a retras titlul de doctor în Drept, i se retrage de drept și titlul de avocat.

"Nu avem o lege, un text care să spună că, dacă a fost retras titlul de doctor în drept, este de drept retras şi titlul de avocat. (...) Şi noi ne punem, evident, întrebări juridice, fără să ne intereseze persoana căreia i-a fost dat titlul de doctor, strict ca jurişti, ce se întâmplă cu ordinul în tot acest timp şi care e efectul”, a spus Dragne.

La ședința Consiliului Baroului București din 6 septembrie a fost prezentă și Monica Macovei.

"Eu doresc aplicarea legii, nu am treabă cu personajul Ponta. Victor Ponta a intrat cu scutire de examen în Baroul București pentru că avea titlu de doctor. Titlul de doctor i-a fost retras de ministrul Educației, ca atare nu mai poate să rămână avocat. O soluție juridică, de exemplu, poate fi ca Baroul, în simetria actelor administrative, să-i retragă scutirea de examen și atunci automat nu mai poate fi avocat decât dacă dă examen. Să dea și el examen ca alți avocați", a declarat atunci Monica Macovei.

După ce Monica Macovei și-a expus punctul de vedere, membrii Consiliului au decis să amâne luarea unei decizii în acest caz, deoarece pe ordinea de zi existau foarte multe subiecte în dezbatere.

În august, Macovei a cerut decanului Baroului București, printr-o solicitare scrisă, excluderea lui Ponta din avocatură, invocând faptul că acesta a dobândit calitatea de avocat fără examen, ca titular al diplomei de 'doctor în drept', titlu care i-a fost retras.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră