Cei opt poliţişti de la Rutieră află marţi dacă vor fi arestaţi în dosarul accidentului muşamalizat. Marius Maghiari susţine că este vorba de o înscenare

13 Aug 2015
Cei opt poliţişti de la Rutieră află marţi dacă vor fi arestaţi în dosarul accidentului muşamalizat. Marius Maghiari susţine că este vorba de o înscenare
Tribunalul București se pronunță marţi, 18 august, în cazul contestației procurorilor la decizia instanței de a-i lăsa în libertate pe cei opt polițiști acuzați că au mușamalizat un accident rutier produs de colegul lor Marius Maghiari, de la Brigada Rutieră. 

„Ne-am menținut declarațiile în acest dosar, este vorba în primul rând de această cercetare a Parchetului... În 15 ani de zile nu am văzut niciodată ca o victimă care are trei luni de zile timp să depună plângere, să fie chemată la Parchet, să fie amenințată că va fi adusă cu mandat de aducere, după care i s-a montat aparatură, atât ei cât și fratelui ei și au fost trimiși să se vadă cu mine pentru a mă instiga la niște întrebări care nu au legătură cu realitatea", a declarat Marius Maghiari la ieșirea din sediul instanței.

El a susținut că este vorba de o înscenare și că procurorul de caz este rău-intenționat, dar s-a arătat convins că aceste lucruri vor ieși la iveală, potrivit agerpres.ro. "Înregistrarea este la dosar. S-a constatat că nu am vorbit decât adevărul și tot ce a fost acolo a fost adevărat. (...) Doresc să mă ancheteze orice persoană, orice procuror, orice instanță care consider că este corectă", a mai spus Maghiari. Pe 1 august, Judecătoria sectorului 1 a decis că Daniel Piștea și alți șapte polițiști de la Brigada Rutieră și Secția 2 din Capitală, acuzați că au încercat să mușamalizeze un accident rutier, vor fi cercetați în libertate. Magistrații au respins cererea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 de arestare preventivă a celor opt polițiști. Doar autorul accidentului, Marius Maghiari, a fost pus sub control judiciar.

Comisarul Daniel Piștea, adjunct la Brigada Rutieră București și Ioan Daniel Bocan, șeful Secției 2 Poliție, împreună cu alți doi polițiști de la Brigada Rutieră, Liviu Daniel Cânea și Auraș Eugen Țuțui, precum și trei agenți de la Secția 2 de Poliție, Mihăiță Georgică Anghel, Ovidiu Gheorghe Sanfira, Marian Lupu Pasăre, sunt acuzați de procurori că au încercat să mușamalizeze un accident rutier produs de colegul lor Marius Maghiari de la Brigada Rutieră.

În motivarea judecătorilor de drepturi și libertăți- dată publicităţii astăzi- în cazul poliţiştilor de la Brigada Rutieră, acuzaţi că ar fi muşamalizat un accident rutier, se arată că nu există probe solide care să demonstreze că polițiștii s-au adunat să îl ajute pe comisarul Marius Maghiari care s-ar fi aflat la volan în momentul producerii accidentului. Mai exact, faptul că Marius Maghiari, de la Brigada Rutieră, cercetat pentru că ar fi încercat să muşamalizeze un accident provocat de el, şi-a transportat imediat victima la spital şi i-a urmărit evoluţia diminuează într-o anumită măsură gradul de pericol social al faptei, notează Judecătoria Sectorului 1. „Trebuie avut în vedere că inculpatul Maghiari Marius a transportat victima la cel mai apropiat spital imediat după producerea accidentului în vederea acordării de îngrijiri medicale şi s-a interesat ulterior permanent de starea acesteia, ceea ce diminuează într-o anumită măsură gradul de pericol social al faptei", se mai arată în documentul citat.

Ce spune instanţa

Instanța arată că polițiștii au fost reținuți în baza unor suspiciuni și că probele ar putea duce doar la acuzația de părăsire a locului accidentului de către Marius Maghiari. „În acest sens, judecătorul constată că singurele infracţiuni cu privire la care există o suspiciune rezonabilă că ar fi fost săvârşite de acesta sunt cele de părăsire a locului accidentului, fapte prev. de art. 338 alin. 1 şi 338 alin. 2 C.pen., fapte pentru care doar în situaţii excepţionale în practica judiciară s-a dispus arestarea preventivă, mai ales că în acest caz nu este vorba de un accident rutier care să fi condus la decesul victimei", se arată în motivarea instanței, potrivit mediafax.ro. Reamintim că judecătoria din Sectorul 1 a decis, sâmbătă, dispunerea controlului judiciar pentru Comisarul Marius Maghiari, care ar fi dat cu maşina peste o femeie, în urmă cu câteva săptămâni, şi ar fi încercat să ascundă acest lucru. În cazul celorlalți șapte polițiști acuzaţi că au muşamalizat un accident nu s-a dispus nicio măsură preventivă, fiind în continuare cercetați în libertate.

Marius Maghiari, reţinut iniţial în cazul muşamalizării accidentului 


Procurorii Parchetului Judecătoriei Sectorului 1 i-au reţinut, joi noapte, pe Marius Maghiari, şef în cadrul unui serviciu de la Brigada Rutieră a Capitalei, pe Daniel Piştea, adjunct al aceleiaşi instituţii, pe colegii acestora Liviu Daniel Cânea şi Auraş Eugen Ţuţui, precum şi pe Ion Daniel Bocan, şeful Secţiei 2 Poliţie, Mihăiţă Georgică Anghel, Ovidiu Gheorghe Sanfira şi Marian Lupu Pasăre, toţi de la Secţia 2, iar vineri au cerut Judecătoriei Sectorului 1 arestarea lor preventivă.

Potrivit unor surse judiciare, poliţistul Marius Maghiari ar fi accidentat cu maşina o femeie, dar incidentul ar fi fost încadrat ca accident de muncă. Ceilalţi şapte poliţişti sunt suspectaţi că l-ar fi ajutat pe Maghiari, astfel încât fapta să nu fie încadrată ca accident rutier.

Marius Maghiari a declarat, la ieşirea din sediul Judecătoriei Sectorului 1, că nu înţelege de ce lucrurile au luat o astfel de turnură şi a arătat că nu a făcut decât să îndrepte în cel mai corect mod situaţia pe care a produs-o. El a spus că, după accident, a dus-o pe femeie de urgenţă la spital, iar aceasta a fost conştientă tot timpul. Maghiari a adăugat că, în timpul discuţiilor cu femeia, a încercat să stabilească o înţelegere, astfel încât să nu se ajungă la deschiderea unui dosar penal.

Ce a spus comisarul Maghiari

Întrebat de ce s-a ajuns ca accidentul rutier să fie transformat într-un accident de muncă, respectiv ca femeia să susţină că a căzut de pe schela unei clădiri, Maghiari a arătat doar că a dorit să meargă pe calea medierii cu aceasta, astfel încât să evite situaţii de cercetare penală. El a precizat că s-a ajuns la o înţelegere, dar după ce femeia a fost chemată la Parchet să dea declaraţii, aceasta a renunţat la înţelegere.

Întrebat dacă s-a pus problema oferirii unor sume de bani, chiar şi sub forma unor daune materiale şi morale, Maghiari a spus că, la un moment dat, până ca femeia să fie chemată de către procurori la audieri, a fost contactat de avocaţi ai acesteia, pentru a se stabili o sumă de bani cu titlu de daune, reafirmând că înţelegerea a căzut după ce femeia a dat declaraţii în faţa anchetatorilor. Potrivit unor surse judiciare, accidentul a avut loc în 8 iunie, în jurul orei 14.30, în zona unei treceri de pietoni de la Fântâna Mioriţa.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră