Povestea poliţistei care şi-a transformat pasiunea pentru chimie în mijloc de stârpire a infracţiunilor

13 Dec 2015 | scris de Marina Constantinoiu
Povestea poliţistei care şi-a transformat pasiunea pentru chimie în mijloc de stârpire a infracţiunilor


„Chimia judiciară nu este un domeniu accesibil oricui. Pentru aceasta, nu este suficient să fii absolvent al unei facultăţi de chimie. Mai este nevoie de pasiune şi dăruire, iar nu în ultimul rând, de responsabilitate”, mărturiseşte aceasta pentru site-ul politiaromana.ro.
„De-a lungul anilor, am constatat că personalitatea mea a fost în rezonanţă cu respectarea unor principii şi reguli referitoare la normele de comportament stipulate în Codul de conduită al experţilor, specialiştilor şi tehnicienilor criminalişti din Poliţia Română, necesare executării expertizelor şi constatărilor criminalistice, şi anume: onestitate, integritate şi imparţialitate”, adaugă aceasta.
Pasiunea pentru chimie s-a născut în clasa a şaptea, când a învăţat primele noţiuni, urmând apoi liceul, facultatea și studiile post-universitare tot în acest domeniu. De fapt, „ pregătirea este continuă, deoarece este nevoie de actualizarea metodelor de analiză, mereu în concordanţă cu echipamentele noi, mai performante”, spune ofiţerul de poliţie.
Ofițerul a lucrat în diverse cauze penale, de omoruri, accidente de circulaţie, morţi suspecte, violuri, tâlhării, furturi sau înşelăciuni, probând vinovăţia autorilor prin analiza mai multe tipuri de urme (micropelicule de vopsea, microfragmente metalice, diverse tipuri de aliaje, substanţe toxice, microfragmente din material plastic, reziduuri de tragere şi alte urme care intră în categoria urmelor secundare ale împuşcăturii, obiecte de podoabă, sol şi impurităţi din sol, fragmente şi microfragmente din materiale de construcţie etc).
De un real succes s-a bucurat expertiza mai multor loturi de monede din aur şi argint tip KOSONI, recuperate din diverse ţări (Germania, Anglia, SUA, Irlanda, Spania), obiecte ale infracţiunilor de furt calificat din situri arheologice (în special Sarmizegetusa Regia) şi export ilegal al obiectelor de patrimoniu cultural. De asemenea, a condus la soluţionarea cauzei şi expertiza mai multor probe de alcool etilic – obiect al contrabandei săvârşite de o grupare organizată ce activa pe raza judeţului Călăraşi.
De asemenea, articole precum “Metode moderne de studiu al microurmelor şi urmelor dinamice de vopsea în elucidarea accidentelor rutiere”, „Investigarea criminalistică a solurilor în cazurile infracţiunilor cu violenţă”, „Expertiza fizico-chimică şi traficul de obiecte de colecţie şi numismatică”, „Investigarea criminalistică a materialelor de probă ridicate din câmpuri infracţionale în care au acţionat aceiaşi autori”, „Teste de competenţă organizate de grupul de lucru pentru analiza vopselelor de autovehicule din cadrul ENFSI pentru asigurarea calităţii în valorificarea mijloacelor materiale de proba” scrise de Iuliana în reviste de criminalistică, de criminologie sau de penologie s-au bucurat de succes în rândul colegilor criminaliști din întreaga lume.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră