Poliţia cere ajutorul cetăţenilor. Aţi văzut-o?-Sunaţi la 112!

03 Noi 2016 | scris de Mara Răducanu
Poliţia cere ajutorul cetăţenilor. Aţi văzut-o?-Sunaţi la 112!

La data de 29 octombrie a.c., Poliţia Oraşului Călan din cadrul I.P.J. Hunedoara a fost sesizată de o femeie din localitate cu privire la faptul că fiica sa, Ene Diana-Mihaela, în vârstă de 13 ani, a plecat la şcoală în dimineaţa zilei de 24 octombrie a.c şi nu a mai revenit. Din verificările efectuate, poliţiştii au stabilit că minora a mai fost plecată de la domiciliu, fiind internată recent într-un centru de primire minori, de unde a fost adusă acasă de mama sa, la data de 21 octombrie a.c..

Semnalmentele: înălțime 1,30 metri, ten măsliniu, corpolență atletică, păr șaten, tuns potrivit, față ovală, semne particulare: o cicatrice pe obrazul drept, în apropierea ochiului. La data plecării de la domiciliu, minora purta o jachetă de fâș de culoare gri, pantaloni şi bluză de trening de culoare neagră cu dungi albe, iar în picioare purta pantofi sport de culoare albă. Poliţiştii efectuează investigații şi activităţi de căutare a fetei, aceasta fiind dată în urmărire naţională. Persoanele care deţin informaţii utile anchetei, sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze numărul de urgenţă 112.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră