Cristian Popescu Piedone, pus sub acuzare pentru conflict de interese

29 Sep 2016 | scris de Veronica Micu
Cristian Popescu Piedone, pus sub acuzare pentru conflict de interese

UPDATE 13:35 - Cristian Popescu Piedone a fost pus sub acuzare pentru conflict de interese. Anunțul a fost făcut chiar de de fostul primar al Sectorului 4, care a precizat că a dat şi o declaraţie în faţă procurorilor Parchetului instanţei supreme.

_______________________

Cristian Popescu Piedone s-a prezentat astăzi la Parchetul General pentru a fi audiat de procurori în dosarul referitor la sesizarea ANI privind conflictul de interese.

Fostul primar al Sectorului 4 a declarat, la intrarea în sediul instituției, că firma fiului său nu a desfășurat afaceri cu statul.

"Societatea băiatului meu nu a avut niciodată afaceri cu statul, nu a vândut și nu a încasat niciun leu de la stat", a spus Cristian Popescu Piedone.

Întrebat în legătură cu acuzația privind contractul de închiriere al fiului său cu șapte bani pe metru pătrat, el a spus că este hotărârea Consiliului Local de închiriere a domeniului public.

Agenția Națională de Integritate (ANI) a sesizat luna aceasta Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) în vederea efectuării de cercetări susținând că există indicii potrivit cărora fostul edil ar fi semnat acorduri și autorizații de funcționare pentru societăți administrate de copiii săi.

Conform ANI, în perioada 2013 — 2015, Piedone a semnat, în calitate de primar, șase acorduri de funcționare și două autorizații de funcționare pentru "God Trust Enterprises'' SRL, "Sport Team Kart'' SRL și "Chocoland'' SRL, ca urmare a cererilor formulate și semnate olograf de către copiii acestuia, asociați și administratori ai societăților comerciale.

"Mai mult decât atât, începând cu anul 2013, SC Sport Team Kart SRL, societate administrată de către fiul persoanei evaluate, a încheiat patru contracte cu Administrația Domeniului Public Sector 4, instituție subordonată Consiliului Local Sector 4, pentru ocuparea unei suprafețe de 400 mp, însă, în urma măsurătorilor efectuate, a rezultat că aceasta ocupă suprafața de 2.234 mp", mai susțin inspectorii de integritate.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră