Piedone a ajuns la Curtea de Apel București. Fostul primar al Sectorului 4 contestă arestul preventiv

11 Noi 2015
Piedone a ajuns la Curtea de Apel București. Fostul primar al Sectorului 4 contestă arestul preventiv
Cristian Popescu Piedone a ajuns, în această dimineață, la Curtea de Apel București. Fostul primar al Sectorului 4 a contestat decizia prin care a fost arestat preventiv în dosarul în care este cercetat de DNA pentru abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizației de funcționare pentru clubul Colectiv.
 
Piedone a fost arestat preventiv pe 7 noiembrie, în urma unei decizii a Tribunalului București. Împreună cu el au fost arestate și două funcționare din Primăria sectorului 4 — Aurelia Iofciu, șef Serviciu autorizări comerciale, și Luminița Larisa Ganea, funcționar în cadrul aceluiași serviciu, ambele fiind acuzate de complicitate la abuz în serviciu.
 
Potrivit unui comunicat al DNA, în calitate primar, Piedone și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, constând în încălcarea dispozițiilor legale privind apărarea împotriva incendiilor, prin aceea că a emis acordul de funcționare 3909/14.01.2015 și autorizația de funcționare 369/14.01.2015 necesare desfășurării activității de către SC Colectiv Club SRL, la punctul de lucru din strada Tăbăcarilor nr 7, sector 4 București.
 
Prin aceasta, Piedone a cauzat vătămarea drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane fizice și ale Primăriei, în urma cărora reprezentanții SC Colectiv Club, care au putut desfășura activități de alimentație publică, au obținut un folos necuvenit în cuantum de 62.298 lei.
 
Procurorii susțin că, pentru a autoriza funcționarea, Cristian Popescu Piedone a emis cele două acte administrative prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că SC Colectiv Club SRL ar fi îndeplinit cerințele legale necesare avizării.
 
În același timp, cele două funcționare din Primărie, Aurelia Iofciu și Luminița Ganea, l-au sprijinit pe primar în emiterea celor două acte administrative, cu încălcarea dispozițiilor legale și prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că cea din urmă le-a întocmit, iar prima le-a avizat.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră