Peste 2000 de jandarmi mobilizaţi de Bobotează. Unde puteţi suna în cazul unor incidente

05 Ian 2016 | scris de Mara Răducanu
Peste 2000 de jandarmi mobilizaţi de Bobotează. Unde puteţi suna în cazul unor incidente

 Pentru prevenirea aglomerărilor de persoane în zonele de distribuire a apei sfinţite, vor fi create culoare special amenajate pentru accesul credincioșilor. Anual, la procesiunile religioase prilejuite de sărbătorirea Bobotezei participă peste 200.000 de persoane, iar Constanţa, Tulcea, Brăila şi Galaţi sunt judeţele unde se înregistrează cei mai numeroşi participanţi. Astfel, în municipiul Constanţa, aproximativ 200 de jandarmi vor asigura măsurile de ordine publică pe timpul procesiunii religioase organizate de Arhiepiscopia Tomisului, pe traseul Catedrala Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel – portul Tomis, unde va avea loc slujba de sfinţire a Agheasmei Mari şi tradiţionala aruncare a crucii în mare.

În municipiul Brăila, peste 100 de jandarmi vor veghea la ordinea şi siguranţa publică, pe timpul procesiunii religioase oficiate de Î.P.S. Casian Crăciun, Episcopul Dunării de Jos, dar şi în zona Esplanadei Dunării, unde va avea loc tradiţionala aruncare a crucii în apele Dunării. În municipiul Tulcea, peste 50 de jandarmi vor asigura măsurile de ordine publică în zona Falezei Dunării, unde se va desfăşura procesiunea religioasă specifică Bobotezei. La Galaţi, 80 de jandarmi vor fi prezenţi pe faleza Dunării (zona Elice), pentru a asigura ordinea publică pe timpul desfasurarii slujbei religioase, prilejuite de sărbătoarea Botezului Domnului.

Jandarmeria Română recomandă ca cetăţenii care intenţionează să ia parte la aceste manifestări religioase să manifeste calm, înţelegere, să adopte un comportament civilizat, să respecte indicaţiile jandarmilor, să acorde o atenţie sporită modului de păstrare şi asigurare a bunurilor şi obiectelor personale.De asemenea, să evite conflictele de orice natură şi să anunţe cea mai apropiată patrulă de jandarmi dacă observă persoane cu comportament antisocial. Cetăţenii pot apela non-stop la sprijinul jandarmilor, apelând numărul unic de urgenţă 112.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră