UPDATE. Şeful Poliţiei Rutiere Teleorman şi procurorul Ovidiu Toma, aduşi cu duba la DNA. Mafia permiselor de conducere lovește și Teleormanul

18 Noi 2015 | scris de Veronica Micu
UPDATE. Şeful Poliţiei Rutiere Teleorman şi procurorul Ovidiu Toma, aduşi cu duba la DNA. Mafia permiselor de conducere lovește și Teleormanul

UPDATE. Şeful Poliţiei Rutiere Teleorman, procurorul Ovidiu Toma de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, dar şi alţi subalterni ai acestora au fost aduşi  la DNA  pentru a fi audiaţi în dosarul permiselor false. Se pare că şeful poliţiei Rutiere, dar şi alte persoane  ar fi fost implicaţi într-o adevărată „fabrică de obţinere de permise false pentru mai multe persoane. Ancheta procurorilor care au făcut în această dimineaţă mai multe percheziţii în judeţul Teleorman vizează infracţiuni de corupţie din anul 2015. 

Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează percheziţii în Teleorman, într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, comise în anul 2015.

Anchetatorii au descins la sediul Poliţiei Rutiere din Teleorman, la o unitate de Parchet, dar și la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Teleorman.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, sunt vizați un procuror, șeful Poliției Rutiere, subordonați ai acestuia, iar cercetările se referă la fapte de corupție în legătură cu obținerea frauduloasă a permiselor de conducere. La finalul perchezițiilor, persoanele suspecte vor fi aduse la DNA central pentru audieri.

DNA a anunțat, într-un comunicat, că au loc percheziții în 11 locații situate în județul Teleorman, din care trei sunt sediile unor instituții publice.

"Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție — Secția de combatere a corupției efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în anul 2015. În 18 noiembrie, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 11 locații situate în județul Teleorman, din care trei sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice", se arată în comunicatul DNA. (Veronica Micu, Mara Răducanu)

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră