Dezbatere publică privind ordinul de recalculare a pensiilor militare

25 Ian 2016 | scris de Cristi Ionescu
Dezbatere publică privind ordinul de recalculare a pensiilor militare

Ministerul Afacerilor Interne supune dezbaterii publice proiectul de ordin al miniștrilor Apărării Naționale, Afacerilor Interne și Justiției, precum și directorilor SRI, SIE, STS și SPP pentru aprobarea procedurilor de recalculare și de actualizare a pensiilor militare de stat.

De asemenea, ca urmare a intrării în vigoare a Legii 223 din 2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare, MAI supune dezbaterii publice și proiectul ordinului ministrului Apărării Naționale, ministrului Afacerilor Interne și directorului SRI pentru aprobarea metodologiei de întocmire a dosarului de pensionare, informează un comunicat al MAI remis luni AGERPRES.

Proiectul ordinului ministrului Apărării Naționale, ministrului Afacerilor Interne și directorului SRI pentru aprobarea metodologiei de întocmire a dosarului de pensionare reglementează activitățile pe care le implică întocmirea și transmiterea documentelor și datelor necesare stabilirii drepturilor de pensie, activități ce debutează cu depunerea de către solicitant, în condițiile legii, a cererii de înscriere la pensie, precum și circuitul documentelor și datelor.

Prin metodologia de întocmire a dosarului de pensionare, prevăzută ca anexă la proiectul de ordin, sunt detaliate, printre altele, aspectele referitoare la documentele doveditoare care intră în alcătuirea dosarului de pensionare, cerințele de fond și de formă referitoare la fișa de pensie și la modalitatea concretă de completare a acesteia, precum și modalitățile de centralizare și transmitere a datelor necesare stabilirii drepturilor de pensie.

Anexele la metodologie cuprind modele ale cererilor pentru acordarea diferitelor tipuri de pensie (pensie pentru limită de vârstă, pensie de invaliditate, pensie de urmaș), modelul fișei de pensie, precum și modelul situației veniturilor realizate lunar, necesară pentru modul de calcul al pensiei conform dispozițiilor Legii 263/2010, cu modificările și completările ulterioare.

Proiectul ordinului pentru aprobarea procedurilor de recalculare și de actualizare a pensiilor militare de stat stabilește modul de recalculare și actualizare a pensiilor militare de stat, fiind precizate instituțiile și structurile implicate în procesul de recalculare și actualizare a pensiilor militare de stat.

Potrivit proiectului, recalcularea pensiilor militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare se realizează pe baza vechimii cumulate rezultată din dosarul de pensionare, stabilită prin ultima decizie de pensie emisă în baza legislației în vigoare anterior datei de 1 ianuarie 2016.

Recalcularea se mai face pe baza procentelor de calcul stabilite conform prevederilor Legii 223/2015, a situației soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcția de bază, corespunzătoare celor șase luni consecutive alese conform Legii 223/2015, sau ultimelor șase luni de activitate în situația în care beneficiarul nu își exprimă opțiunea, până la data de 30 iunie, actualizate conform prevederilor legale care reglementează salarizarea militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare.

Baza de calcul folosită la recalcularea pensiilor militare de stat este cea constituită din soldele sau salariile lunare brute realizate la funcția de bază în șase luni consecutive, din ultimii cinci ani de activitate în calitate de militar/polițist/funcționar public cu statut special, actualizată conform prevederilor legale care reglementează salarizarea militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare.

În baza de calcul nu se includ venituri care, potrivit legislației în vigoare la data plății, nu reprezintă drepturi de natură salarială sau asimilate salariilor, cum ar fi diurnele de deplasare și de delegare, compensațiile lunare pentru chirie, valoarea financiară a normelor de hrană și alocațiile valorice de hrană, contravaloarea uniformelor obligatorii și a drepturilor de echipament.

În situația în care în urma recalculării va rezulta o pensie mai mică decât cea aflată în prezent în plată, beneficiarul are posibilitatea de a opta pentru cuantumul cel mai mare, acest principiu fiind cuprins expres în art. 111 din Legea pensiilor militare de stat, garantându-se astfel că niciunui pensionar militar nu îi vor fi diminuate veniturile aflate în plată.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră