Operatorii de transport internaţional pot efectua curse în alte ţări unde doresc să ajungă cetăţenii români cu respectarea a trei condiţii

19 Mai 2020 | scris de A.V.
Operatorii de transport internaţional pot efectua curse în alte ţări unde doresc să ajungă cetăţenii români cu respectarea a trei condiţii

Operatorii de transport internaţional pot efectua curse în alte ţări unde doresc să ajungă cetăţenii români cu respectarea a trei condiţii – a anunţat ministrul Trasporturilor, Lucian Bode, informează RADOR.

El a spus că a fost deja publicată în Monitorul Oficial o hotărâre în acest sens, care nu se referă însă la cursele în scop turistic, ci mai ales la românii care lucrează în alte state.

Ministrul Transporturilor a precizat că sunt deja solicitări pentru şapte curse cu muncitori sezonieri către Spania, Italia, Franţa şi Germania.

”Prin reglementările introduse în hotărârea de guvern adoptată şi publicată în Monitorul Oficial, dăm posibilitatea transportatorilor, operatorilor de transport internaţional de persoane să realizeze aceste curse din România către toate statele de destinaţie, şi, foarte important, din ţările de destinaţie în România. Noi am menţinut măsura suspendării transportului internaţional de persoane, cu câteva excepţii”, a spus Lucian Bode.

Transportatorii de pasageri trebuie să se asigure în primul rând că aceştia au contracte de muncă valabile în ţara de destinaţie.

De asemenea, trebuie respectate toate condiţiile pentru limitarea răspândirii noului virus, iar lista de pasageri trebuie comunicată Autorităţii Rutiere cu cel puţin 24 de ore înainte de efectuarea cursei.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră