Nouă luni de la tragedia de la Colectiv

30 Iul 2016 | scris de Marina Constantinoiu
Nouă luni de la tragedia de la Colectiv


Sîmbătă s-au împlinit nouă luni de la tragedie. Un sobor de preoţi a oficiat, cu această ocazie, în faţa fostului club, Slujba Parastasului pentru victimele care au pierit în urma incendiului. La slujbă au participat părinţi, prieteni şi rude ale celor decedaţi.

slujba
În seara zilei de 30 octombrie 2015 64 de persoane, majoritatea tineri, şi-au pierdut viaţa într-un mod tragic în Clubul Colectiv în timpul unui concert sustinut de trupa Goodbye to Gravity, care îsi lansa un nou album. 186 de oameni, majoritatea tineri, au fost raniti de flacarile care s-au extins cu repeziciune. Procurorii de la Parchetul General au finalizat ancheta în acest dosar acum patru luni, urmând ca patronii clubului, dar si alte persoane, să fie trimise în judecată.
Un tânăr, rănit la o mână, a declarat că cele nouă luni de la incendiu au trecut greu, dar și cu speranța că se va rezolva acest caz, scrie agerpres.ro.

"Sunt foarte mulți vinovați care nu sunt pedepsiți. Sunt mulți care au profitat, care și-au făcut reclamă pe baza Colectiv. Cum poți să trăiești cu tine când faci treaba asta? Altă chestie, nu s-a învățat nimic din asta. Uite la Spitalul de Arși", a adăugat el, arătându-și dezamăgirea față de numărul mic al participanților la această slujbă de pomenire.
Părintele Aurel Mihai, Vicar Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a rostit un cuvânt prin care i-a încurajat pe cei prezenţi, notează basilica.ro. “Rugăm pe Bunul Dumnezeu să vă împuternicească, să vă mângâie şi să vă întărească. În acelaşi timp, să vă dea putere să îi pomeniţi pentru ca astfel să le păstraţi vie prezenţa lor în sufletele şi în inimile dumneavoastră aşa cum şi tinereţea pe care au avut-o la acest moment al trecerii a adus atâta bucurie în sufletele dumneavoastră. Dumnezeu să-i ierte!”.

O postare pe Facebook, semnată de Alexandra Furnea, ar trebui să ne dea tuturor de gândit. Ce am învăţat din această tragedie?
“9 luni mai tarziu, o pereche de "aripi" piezise, care inca mai dor.
9 luni mai tarziu, nu s-a facut inca dreptate. Cei dragi care au pierit raman pierduti pentru totdeauna. Vinovatii nu au fost pedepsiti.
9 luni mai tarziu, un singur spital din Bucuresti se ocupa de recuperarea ranitilor. Restul s-au spalat pe maini si, in cel mai bun caz, au pastrat un ranit sau doi, ca sa nu bata la ochi.
Desi se stie ca avem nevoie de proceduri specializate inca 2 ani dupa incident, in afara de cei de la Spitalul Militar si de doamna Cristina Gorgonetu (carora le multumesc din tot sufletul pentru grija si devotament), toata lumea (ma refer la institutii medicale) a renuntat sa mai lupte pentru insanatosirea noastra.
Formatiile canta in continuare in conditii care lasa de dorit.
Ce s-a schimbat dupa Colectiv?
*As vrea sa ii multumesc si Luminitei Pantea, o terapeuta extraordinara care a muncit enorm ca sa ma "repare"...pana cand nu a mai putut sa faca asta, din motive care nu tin de ea”.

CITIŢI ŞI:

EXCLUSIV. Miluță Flueraș, supraviețuitor din Colectiv: "Urmele de pe corp nu mi se vor șterge niciodată" 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră