Nicuşor Dan vrea referendum pentru demiterea Gabrielei Firea

27 Noi 2016 | scris de Sebastian S. Eduard
Nicuşor Dan vrea referendum pentru demiterea Gabrielei Firea

USR ia în calcul convocarea unui referendum pentru demiterea primarului general, Gabriela Firea, după împlinirea unui an de mandat, a anunţat duminică Nicuşor Dan.

''O să aşteptăm până la împlinirea unui an de mandat, în situaţia în care chestiunile vor continua în acest mod, luăm în calcul convocarea unui referendum pentru demiterea Gabrielei Firea la finalul acestui prim an de mandat'', a declarat preşedintele USR, Nicuşor Dan.

El a afirmat că de la preluarea madatului de primar general, Gabriela Firea a avut ''o activitate deplorabilă'' - a alocat câteva milioane de euro în mod eronat, deşi a promis că va fluidiza traficul în şase luni, acesta este ''identic, dacă nu mai rău'' şi a adus Radet în insolvenţă, ''cu risc mare de faliment''.

''Vedem o transparenţă şi mai puţină decât în mandatul lui Oprescu, cu acte explicite care interzic comunicare inclusiv către consilierii generali a informaţiilor de interes public'', a subliniat Nicuşor Dan.

In contrapartida, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, duminică seară, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, că liderul USR Nicuşor Dan este ”cel mai absent consilier general”, iar ea nu înţelege cum poate acesta să salveze o instituţie, un oraş sau o ţară chiulind şi boicotând toate proiectele bune pentru Bucureşti.

”Dacă nu ar fi de plâns ar fi chiar de râs cine doreşte să organizeze un referendum pentru suspendarea mea, exact omul care a venit cu maxime garanţii că salvează Bucureştiul şi de fapt nu a făcut altceva în cinci luni de zile decât să saboteze Capitala. În primul rând, este cel mai absent - dacă poate fi formulată o astfel de sintagmă - consilier general. Nu ştiu cum poate să salveze o instituţie, un oraş sau o ţară, chiulind de la dezbateri, chiulind de la propunerile care se fac în Consiliul General, iar prin colegii domniei sale să boicoteze toate proiectele bune pentru Capitală. Oricum, este un grup politic care lipseşte în cam jumătate din timp. Din cei 15 consilieri generali, dacă vin 7-8, maxim 9 la şedinţe.”, a afirmat Gabriela Firea.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră