Ridzi, mesaj din spatele gratiilor: "Oameni care nu te cunosc se dovedesc mai aproape decât aceia, pe care i-ai avut alături şi care te abandonează, în agonie"

16 Iun 2015
Ridzi, mesaj din spatele gratiilor:
Monica Iacob Ridzi, încarcerată la Spitalul Penitenciar Jilava, a publicat pe blogul ei „Poezie despre viaţă", cu care a câştigat premiul al doilea la concursul "Poezie de puşcărie". 

„Am participat recent la festivitatea de premiere a concursului naţional de creaţie literară intitulat „Poezie de puşcărie“, organizat de ANP. Poetul Dan Mircea Cipariu, un om extraordinar, de care doar auzisem pana atunci, a reuşit să ne facă, pentru scurt timp, să uitam că suntem într-un penitenciar, să ne simţim liberi şi sî traim emotia momentului. Am constatat cu bucurie ca, intr-o societate lipsita de umanism, mai sunt suflete pentru care omenia mai inseamna ceva. Am citit în presă că i-a adresat un apel public domnului Preşedinte al României de a ma graţia, din motive umanitare şi aş dori să-i mulţumesc pentru acest gest, la care nu mă aşteptam. Uneori, oameni care nu te cunosc se dovedesc a fi mai aproape decât aceia, pe care i-ai avut alături de mult timp şi care te abandonează, fara remuşcări, in agonie. 

Astfel de mesaje îmi dau putere să rezist, să lupt. Mă rog la Dumnezeu în fiecare clipă să primesc libertatea de a mă îngriji acasă de sănătatea mea şi a copiilor mei, libertatea de a sta închisă acasă, într-o cameră, cu doi copii mici în braţe, să-i strang la piept şi să le spun în fiecare clipă cât de mult îi iubesc şi cât de mult regret că au suferit din cauza mea. Nu îmi doresc o altfel de libertate. Acest lucru mă va urmări până mor. Şi când voi muri, voi muri cu această durere în suflet, că doi copii mici şi nevinovaţi au suferit pe nedrept şi nu am putut fi lângă ei când au avut mai multă nevoie de mama lor. Mă rog la Dumnezeu ca măcar ei să mă ierte… Poezia pentru care am obţinut locul al doilea la concurs , intitulată “Poezie despre viaţă”, este emoţie şi gând. Gândurile care mă frământă de cand sunt in penitenciar. Am scris-o la începutul lui martie, în primele zile la Spitalul Jilava. Acum ar putea fi puţin altfel, dar atunci, în urmă cu mai bine de trei luni, asa a fost“ a publicat fostul ministru al Turismului pe blogul personal. 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră