Miza de 1,2 miliarde de euro de la Ministerul Transporturilor. Cine ar putea prelua mandatul

12 Iun 2015
Miza de 1,2 miliarde de euro de la Ministerul Transporturilor. Cine ar putea prelua mandatul
Ioan Rus şi-a dat demisia din funcţia de ministru al Transporturilor a doua zi după declaraţiile nefericite legate de copiii şi soţiile românilor plecaţi la muncă în străinătate. La ascurt timp, premierul Victor Ponta a anunţat pe pagina de Facebook, că săptămâna viitoare va fi numit un înlocuitor la Transporturi.

Ministerul Transporturilor a fost unul dintre cele mai vulnerabile ministere din guvernarea Ponta, în ciuda importanţei pe care o are prin prisma fondurilor europene. A avut 6 miniştri în numai 3 ani: Ovidiu Silaghi, Relu Fenechiu, Victor Ponta (interimar), Ramona Mănescu, Dan Şova, Ioan Rus.

Cea mai mare provocare a viitorului ministru va fi accelerarea absorbţiei fondurilor europene. România ar putea pierde la sfârşitul acestui an 1,2 miliarde de euro.

Dacă pentru construcţia de autostrăzi un singur proiect nou a fost semnat, respectiv Sebeş – Turda, pentru reabilitarea coridoarelor feroviare situaţia este şi mai gravă. Contractele aflate în derulare pe fonduri europene au întârzieri foarte mari. Toate acestea în condiţiile în care termenul de finalizare pentru majoritatea acestora este decembrie 2015.

Din informaţiile vehiculate în presă, înlocuitorul lui Ioan Rus la Ministerul Transporturilor ar putea fi Iulian Matache, secretar de stat în această instituţie. Acesta a condus Direcţia Dezvoltare din cadrul CJ Vrancea până în mai 2012, când USL a preluat guvernarea si a fost numit secretar de stat la Ministerul Dezvoltării.

Ulterior, în martie anul trecut, a fost mutat la Ministerul Transporturilor, tot pe postul de secretar de stat. Iulian Matache este un apropiat al lui Marian Oprişan.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră