Salariile bugetarilor vor fi majorate pe parcursul a cel puţin trei ani

31 Aug 2015
Salariile bugetarilor vor fi majorate pe parcursul a cel puţin trei ani
Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a anunţat astăzi că în această săptămână, Guvernul va începe consultările cu sindicatele pe Legea salarizării bugetarilor, actul normativ urmând să fie implementat pe o perioadă de cel puţin trei ani, astfel că salariile vor fi majorate în etape.

"Urmează să ne întâlnim în cursul acestei săptămâni şi săptămâna viitoare la fel, astfel încât să ascultăm punctele lor de vedere. Unii le-au formulat în scris, urmează să avem şi aceste consultări la sediul Ministerului Muncii", a precizat ministrul, înainte de şedinţa Biroului Permanent Naţional al PSD .

Rovana Plumb a mai spus că proiectul legii salarizării va fi discutat şi cu preşedintele Klaus Iohannis, arătând, totodată, că în funcţie de resursele de la bugetul de stat, care vor fi evaluate după adoptarea noului Cod Fiscal, vor fi stabilite etapele în care se va realiza mărirea salariilor în sectorul de stat. "Eu am spus de la bun început că această lege va avea o perioadă de implementare de cel puţin trei ani", a susţinut ministrul Muncii. 

Citiţi mai multe ştiri din Actualitate!

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră