Ministrul Justiției: Vom face un inventar al tuturor deciziilor CCR cu referire la normele juridice și procesual penale pentru a le pune de acord

27 Feb 2017
Ministrul Justiției: Vom face un inventar al tuturor deciziilor CCR cu referire la normele juridice și procesual penale pentru a le pune de acord

Tudorel Toader, noul ministru al Justiției, a preluat portofoliul, luni dimineață, de la ministrul interimar Ana Birchall.

"Tot timpul au fost și vor fi probleme de soluționat pentru că sistemul se află într-o dinamică deosebită. Noi trebuie să cunoaștem realitatea așa cum este astăzi, aici, la Ministerul Justiției. Sigur că eu nu pot veni cu propuneri desprinse de realitate. Nu pot veni decât cu propuneri de perfecționare și de punere în aplicare a legislației.

S-a vorbit în ultima perioada despre nevoia de a pune de acord legislația penală cu deciziile CCR. Prin urmare, vom face un inventar al tuturor deciziilor CCR cu referire la normele juridice penale și procesual penale, vom vedea care norme au fost adaptate în acord cu deciziile Curții și dacă sunt încă netranspuse vom propune în chip firesc Legiuitorului pentru a le pune de acord cu deciziile Curții", a mai spus ministrul Tudorel Toader.

Totodată, ministrul a anunțat că va organiza săptămânal o conferință de presă pentru îmbunătățirea comunicării.
 

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră