UPDATE Magnatul Ioan Niculae şi fostul ministru Adriean Videanu la SEDIUL DIICOT. Prejudiciu uriaş în DOSARUL ROMGAZ: 62 milioane de euro

09 Oct 2015
UPDATE Magnatul Ioan Niculae şi fostul ministru Adriean Videanu la SEDIUL DIICOT. Prejudiciu uriaş în DOSARUL ROMGAZ: 62 milioane de euro
UPDATE: Expertiza efectuată de procurorii DIICOT în dosarul Romgaz, în care sunt cercetați penal Adriean Videanu și Ioan Niculae, confirmă faptul că prejudiciul în această cauză se ridică la 62 milioane euro.

Miliardarul Ioan Niculae a fost adus în cătușe din penitenciar, la sediul DIICOT, pentru audieri în dosarul Romgaz Interagro. În urmă cu puţin timp a ajuns şi fostul ministru al Economiei Adriean Videanu. Ioan Niculae a fost adus la sediul DIICOT pentru a i se aduce la cunoștință noua expertiză din dosar. Cei doi sunt acuzați că au desfăşurat activităţi infracţionale care au produs un prejudiciu de 126 milioane de dolari patrimoniului Romgaz şi bugetului consolidat al statului şi au avut drept consecinţă punerea în pericol a sistemului energetic naţional.

Omul de afaceri Ioan Niculae a fost condamnat pe 2 aprilie la doi ani şi şase luni de închisoare în doarul "mită la PSD". În acelaşi dosar au fost condamnaţi Gheorghe Bunea Stancu, la trei ani de închisoare, Gheorghe Teodorescu şi Viorel Bărac, la doi ani şi şase luni cu executare. 

Acum câteva săptămâni, judecătorii au respins cererea lui Ioan Niculae de a fi eliberat condiţionat. Potrivit unor surse judiciare, cererea de liberare condiționată a fost formulată după ce Ioan Niculae a scris două cărți, fiind deja analizată de comisia de specialitate din cadrul Penitenciarul Găești, unde omul de afaceri își execută pedeapsa.

Cererea de eliberare condiţionată formulată după ce magnatul Ioan Niculae a scris două cărţi

Cererea de liberare condiționată a fost formulată după ce Ioan Niculae a scris două cărți, fiind deja analizată de comisia de specialitate din cadrul Penitenciarul Găești, unde omul de afaceri își execută pedeapsa. Magnatul Ioan Niculae se află în închisoare, după ce în aprilie a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel București la doi ani și şase luni închisoare cu executare în dosarul "Mită la PSD", în care a fost găsit vinovat pentru finanţarea ilegală a campaniei electorale a lui Mircea Geoană pentru prezidenţiale.  În același dosar a mai fost condamnat și fostul preşedinte PSD Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, acesta fiind condamnat la trei ani de închisoare.

Care sunt acuzaţiile procurorilor

Potrivit procurorilor, în cursul anului 2009, Gheorghe Bunea Stancu şi-a folosit influenţa şi autoritatea rezultate din funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene Brăila a PSD pentru a obţine, cu încălcarea dispoziţiilor legale ce privesc finanţarea partidelor politice, suma de un milion de euro de la Ioan Niculae, patron al SC Interagro SA, bani ce urmau să fie folosiţi în campania electorală prezidenţială, desfăşurată la sfârşitul anului 2009, pentru susţinerea candidatului PSD, Mircea Geoană. Sumele de bani trebuiau să fie date indirect, în sensul că Ioan Niculae urma să achite plăţi către diferiţi furnizori de servicii ce aveau legătură cu campania electorală, inclusiv instituţii implicate în realizarea de sondaje de opinie publică. Astfel, se disimula destinaţia reală a sumelor de bani, ocolindu-se dispoziţiile legale referitoare finanţarea partidelor politic.

În schimbul banilor oferiţi, Ioan Niculae ar fi solicitat ca, în cazul câştigării alegerilor de către candidatul PSD, să fie desemnate persoane care să îi susţină interesele la conducerea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, precum şi la nivelul celor două societăţi naţionale ce aveau ca obiect gestionarea şi distribuirea gazului natural (SNTGN Transgaz şi SNGN Romgaz SA).  În dosar, au mai fost deferiți justiției Gheorghe Teodorescu, acționar al SC Insomar SRL, și Viorel Bărac, director al SC Interagro SA, ambii pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră